După anunţul proprietarului, parcul comercial ERA Shopping Oradea şi-a cerut insolvenţa
Propritearii ERA Park Oradea au remis luni, 11 noiembrie, un comunicat către Bursa de la Londra, prin care informa investitorii de decizia fondului de a se apăra prin insolvenţa voluntară de firma care a construit proiectul.
Între cele două societăţi există un litigiu, constructorul obţinând în instanţă executarea silită a Omilos Oradea în contul unei datorii de 3,2 milioane de euro.
Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă ieri, 12 noiembrie, la Tribunalul Bucureşti. Termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 22 noiembrie.
CITEŞTE ŞI Cel mai mare proprietar de malluri din România cere insolvenţa propriului proiect. Care este motivul
Era Shopping Park Oradea are o suprafaţă de 65.700 mp. Prima fază a fost deschisă în martie 2009 cu retailerii Carrefour, Altex şi Bricostore. Cea de-a doua fază, care cupriunde un mall cu o suprafaţă de 12.000 mp a fost finalizată în primăvara anului trecut, iar în mai 2012 a fost deschis şi un magazin Mobexpert cu o suprafaţă de 8.000 mp.
Cu patru centre comerciale în România, ARGO deţine o suprafaţă închiriabilă de 271.000 mp, fiind unul dintre cel mai mari proprietari de centre comerciale din ţară.
Cele patru centre comerciale deţinute în România de fondul britanic au generat în anul financiar 2011-2012, încheiat în septembrie, venituri de 22,3 milioane de euro, în creştere cu 64%, de la 13,6 milioane de euro în anul anterior.