După aprobarea BNR, Eximbank va plăti 80 de milioane de euro pentru Banca Românească pe loc şi în doi ani 314 milioane de euro – surse
Surse din mediul bancar au declarat pentru ECONOMICA.NET că valoarea tranzacţiei Eximbank-Banca Românească se ridică la circa 80 de milioane de euro, bani pe care banca de stat îi va plăti într-o singură rată după ce BNR va aproba tranzacţia Eximbank Banca Românească. Preţul ar urma să fie plătit din fondurile proprii ale băncilor şi nu de către acţionarul majoritar statul, considerându-se că este vorba de o investiție, nu de o cheltuială. Singurele probleme sunt lichiditatea şi capitalul suficient pe care Eximbank le are.
În acordul prealabil dat de BNR există câteva condiţii pe care Eximbank va trebui să le îndeplinească pentru ca BNR să aprobe tranzacţia. Astfel, unul dintre motivele principale în caz de refuz ar fi ca reorganizarea Eximbank să nu se realizeze aşa cum a fost convenit. La ora actuală este aşteptată Hotărârea de Guvern care urmează să stabilească modalitateai prin care statul român va înfiinţa Banca Română de Dezvoltare. După cum au explicat surse din mediul bancar pentru ECONOMICA.NET, tranzacţia se va concretiza fie prin autorizarea noii bănci pe scheletul Eximbank, fie prin autorizarea unei noi bănci.
În cazul înfiinţării Băncii Române de Dezvoltare pe scheletul Eximbank, cel mai probabil activităţile comerciale pe care în prezent Eximbank le derulează vor fi transferate la Banca Românească. În situaţia înfiinţării Băncii Române de Dezvoltare prin autorizarea unei noi bănci, activităţile specifice unei bănci de dezvoltare desfăşurate în prezent de Eximbank vor fi transferate la noua bancă. În această situaţie, Eximbankul rămas şi Banca Românească urmează a fuziona.
În acelaşi timp, în acordul prealabil de tranzacţionare se stabileşte că împrumutul fostei linii de credit intragrup, de circa 314 milioane de euro, conform raportului financiar al NBG pe 2018, va fi rambursat într-o singură tranşă, în termen de maximum doi ani de la data semnării tranzacţiei. Deoarece Eximbank nu are voie să ceară bani de la acţionarul majoritar, în acest caz, statul, banca va trebuie să se împrumute pentru a plăti achiziţia.
Cele două variante existente sunt emisiunea de obligaţiuni pe piaţa de la Londra sau contractarea unui credit sindicalizat. Varianta agreată de toate părţile implicate momentan este cea a unui credit sindicalizat intermediat de J.P.Morgan. Surse din mediul politic spun că, leader de grup în cadrul unui credit sindicalizat va fi probabil Banca Internaţională de Investiţii. În doi ani însă, Eximbank are timp spă aleagă orice variant de împrumut îi convine.
Conform unui comunicat de presă, EximBank și National Bank of Greece au semnat acordul de achiziție a 99,28% din Banca Românească. Semnarea acestui accord implică însă anumite modificări în structura Eximbank. Decizia se află acum la guvern care va trebui să decidă prin HG cum se va face tranzacţia şi cum vor arătat în viitor cele două bănci.