După brățări și ceasuri, a apărut inelul inteligent care facilitează plăți contactless

16 09. 2021
Evering

„Consumatorii din Japonia știu că tranzacțiile electronice fără contact sunt viitorul, iar tendința a fost accelerată de pandemie. Combinând estetica cu funcționalitatea și, cel mai important, cu securitatea, EVERING poate fi soluția pentru o societate japoneză fără numerar. Am decis să colaborăm cu Thales datorită experienței lor dovedite în tehnologiile de securitate și criptare. Prin acest parteneriat, îi asigurăm pe clienții noștri că tranzacțiile lor financiare rămân în siguranță și că inelul este echipat cu tehnologie certificată la standarde internaționale”, a subliniat Takeshi Kawada, CEO EVERING.

Inelul impermeabil fabricat din ceramică facilitează plăți fără numerar și fără contact atunci când este apropiat de terminalul de plată. Inelul nu are baterii, nu necesită încărcare și este un produs care îmbină perfect moda cu tehnologia. Thales va furniza atât cipul securizat încorporat și sistemul de operare, cât și servicii de personalizare a cardului pentru dispozitiv.

EVERING va fi emitentul cardului de plată, permițând tranzacții contactless rapide și sigure cu acest inel. Datele de plată încorporate în inel vor fi conectate direct cu conturile bancare ale clienților. Toate procesele de integrare și personalizare a datelor pentru inele vor fi întreprinse de echipe dedicate Thales din Asia, în colaborare strânsă cu EVERING, pentru a răspunde în orice moment nevoilor utilizatorilor finali.

„Suntem încântați să colaborăm cu EVERING, o companie care îmbină tehnologia și moda odată cu lansarea inelului de plată contactless. Thales are o lungă istorie în furnizarea de soluții de securitate și identitate digitală în Japonia, în special în domeniul comunicațiilor mobile și al serviciilor bancare. Această colaborare duce angajamentul nostru un pas mai departe, deoarece colaborăm cu un start-up inovator”, a declarat Cyrille Dupont, Country Manager Thales Japonia.