După ce a fost respins, proiectul de achiziţie a 177 apartamente pentru medici şi personalul auxiliar din spitalele bucureştene a fost aprobat
„Din păcate, toți consilierii PNL prezenți astăzi la ședința CGMB au votat o afacere imobiliară marca Gabriela Firea”, a publicat pe o reţea de socializare Roxana Wring, consilier USR.
În şedinţa CGMB din 22 noiembrie, proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară şi a întrunit 32 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 9 abţineri, neavând astfel susţinerea de două treimi, necesară adoptării.
Potrivit anexei ataşate proiectului de hotărâre, era vorba despre şase garsoniere, 71 de apartamente cu două camere şi 100 de apartamente cu trei camere. Ofertanţii erau: Cubic Residence SRL (47 de apartamente), Iridex Group Import Export SRL (43 de apartamente), Impact Developer&Contractor SA (70 de apartamente), Ipsilanti Invest SRL (17 de apartamente).
Cristian Olteanu (PNL) a precizat atunci că liberalii nu resping proiectul de principiu, dar nu sunt de acord ca o iniţiativă de asemenea „amplitudine” să fie introdusă pe ordinea suplimentară de zi. El a adăugat că liberalii doresc să studieze proiectul până la următoarea şedinţă.
De aceste locuinţe nu vor beneficia doar medicii şi asistentele, ci şi personalul auxiliar. În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arăta că una dintre problemele cu care se confruntă Municipiul Bucureşti este deficitul de specialişti din cadrul spitalelor aflate în administrarea CGMB.