După ce a învins Uber în China, DiDi Chuxing vine după rivalul american pe pieţele europene, printr-o investiţie în Taxify
Taxify a anunţat marţi, într-un comunciat, parteneriatul strategic cu compania chineză DiDi, cea mai mare aplicație de acest tip din întreaga lume după numărul de clienţi. DiDi va investi și va colabora cu Taxify pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea aplicației în diverse țări, notează compania estoniană.
„Taxify va beneficia de acest parteneriat pentru a-și întări poziția în orașele din Europa și Africa. Considerăm că DiDi este cel mai bun partener pentru a ne putea ajuta să devenim cea mai populară și eficientă opțiune din Europa și Africa”, a declarat Markus Villig, fondator şi CEO Taxify.
Lansată în Estonia în 2013, Taxify este cea mai mare aplicaţie de ridesharing din Europa şi Africa, potrivit datelor companei. Aplicaţia este prezentă şi pe piaţa de ridesharing din Bucureşti, unde concurează cu Uber.
„Taxify oferă servicii de mobilitate inovatoare și de înaltă calitate în orașele în care este disponibilă. Ne luăm un angajament ferm de a valorifica puterea tehnologiei pentru a satisface nevoile utilizatorilor și a revitaliza industria tradițională a transportului. Cred că acest parteneriat va contribui la dezvoltarea legăturilor între orașele din Asia, Europa și Africa pentru în scopul mobilității inteligente”, spune Will Cheng Wei, fondator și CEO DiDi Chuxing.
DiDi oferă servicii de mobilitate pentru peste 400 de milioane de utilizatori din 400 de oraşe, în principal din China.
În urmă cu un an, DiDi Chuxing a cumpărat pachetul majoritar la operaţiunile Uber din China într-o tranzacţie evaluată la 35 de miliarde de dolari. Compania americană ar fi pierdut 2 miliarde de dolari în China în doar doi ani, în încercarea de a-şi face loc pe piaţă la bătaie cu competitorii locali, potrivit informaţiilor scurse în presa străină.
În prima parte a acestui an DiDi a anunţat că a obţinut finanţare de 5,5 miliarde de dolari de la investitori din China, Japonia şi Statele Unite, bani care urmau să fie folosiţi pentru extinderea afacerilor în afara Chinei şi pentru dezvoltarea de tehnologii în domeniul emergent al maşinilor autonome, care nu au nevoie de şofer.