După cea mai călduroasă noapte din istoria înregistrărilor meteorologice, Marea Britanie se pregăteşte pentru cea mai fierbinte zi din toate timpurile

Marea Britanie se pregăteşte pentru temperaturi care se prognozează că vor atinge pentru prima dată 40 de grade Celsius, marţi, după ce a înregistrat cea mai călduroasă noapte din istoria înregistrărilor meteorologice, ceea ce a condus la suspendarea unor servicii feroviare şi la închiderea unor şcoli, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 12:10
După cea mai călduroasă noapte din istoria înregistrărilor meteorologice, Marea Britanie se pregăteşte pentru cea mai fierbinte zi din toate timpurile

În Marea Britanie, care se poate confrunta cu dificultăţi pentru menţinerea serviciilor esenţiale de transport în condiţii de căldură extremă sau de zăpadă, a fost instituită stare de „urgenţă naţională” în timp ce temperaturile maxime ameninţă să depăşească recordul anterior, de 38,7 grade Celsius, înregistrat în 2019.

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a spus că va fi nevoie de mulţi ani ca Marea Britanie să-şi poată moderniza complet infrastructura pentru a face faţă temperaturilor mai ridicate.

„Am asistat la perturbări considerabile în transporturi”, a declarat el pentru BBC. „Probabil că vom avea astăzi cea mai fierbinte zi din toate timpurile în Marea Britanie, iar infrastructura, care în mare parte a fost construită în epoca victoriană, pur şi simplu nu a fost făcută pentru a rezista la astfel de temperaturi”, a adăugat oficialul.

Mare parte din Europa se confruntă de mai bine de o săptămână cu un val de caniculă, care a declanşat incendii de vegetaţie ce au făcut ravagii în zonele rurale afectate de secetă din Portugalia, Spania şi Franţa.

În Marea Britanie, căldura a provocat probleme extinse în transporturi, operatorii feroviari îndemnând populaţia să folosească serviciile lor doar dacă acest lucru este esenţial. Network Rail a postat luni pe Twitter o fotografie cu o şină îndoită, în apropiere de Londra.

Aeroportul Luton din Londra a suspendat temporar zborurile după ce canicula a deteriorat o porţiune din suprafaţa pistei.

Unele servicii feroviare – inclusiv pe o rută importantă între nord-estul Angliei şi Londra – au fost anulate.

Publicul a fost, de asemenea, avertizat să nu înoate în ape deschise pentru a se răcori, poliţia raportând că doi adolescenţi au murit în timp ce înotau într-un lac, respectiv într-un râu.

Cel puţin o grădină zoologică importantă, cea din Chester, a anunţat că se va închide, în timp ce Bristol Zoo a oferit îngheţată cu legume, cu frunze sau cu viermi maimuţelor-veveriţă, papagalilor kea şi exemplarelor de panda roşu.

În centrul Londrei turişti din toată lumea au continuat să viziteze atracţiile principale, cum ar fi Palatul Buckingham şi Turnul Londrei. În Trafalgar Square, mulţi s-au oprit să-şi cufunde mâinile, picioarele şi capul în fântâni. Reinier van den Heurel, care locuieşte în Bucureşti, a declarat că şi-a adaptat traseul prin capitala britanică în funcţie de soare. „Te deplasezi din umbră în umbră, orice loc în care trebuie să stai la soare pentru o lungă perioadă de timp e inaccesibil”, a declarat el pentru Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
NEPI Rockcastle a cumpărat unul dintre cele mai mari malluri din Polonia cu 373 de milioane de euro
NEPI Rockcastle a cumpărat unul dintre cele mai mari malluri din Polonia cu 373 de milioane de euro
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a cumpărat Magnolia Park, un mall din Wroclaw, Polonia, cu 373 de milioane de euro. ...
Regenerarea coridorului Dâmboviţei – CGMB a aprobat elaborarea unui PUZ. Care sunt principalele obiective
Regenerarea coridorului Dâmboviţei – CGMB a aprobat elaborarea unui PUZ. Care sunt principalele obiective
Consilierii municipali au fost de acord, luni, cu începerea demersurilor pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal având ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a trei companii de către OMV Petrom
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a trei companii de către OMV Petrom
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care OMV Petrom S.A. a preluat companiile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct ...
Investiţiile străine directe au scăzut cu 32,5%, până la 6,75 miliarde euro, în 2023
Investiţiile străine directe au scăzut cu 32,5%, până la 6,75 miliarde euro, în 2023
Fluxul net de investiţii străine directe (ISD) în anul 2023 a scăzut la 6,75 miliarde euro, de la 10 miliarde de euro ...