După eșecul licitației privind cumpărarea a 12 rame electrice cu hidrogen, ARF s-a decis să consulte piața înaintea organizării unei noi licitații

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat, miercuri, în platforma de achiziţii publice SEAP, un anunţ de consultare a pieţei pentru a se obţine elementele suplimentare necesare actualizării documentaţiei de atribuire pentru achiziţia a 12 rame electrice cu hidrogen pentru lung parcurs (H-EMU) destinate transportului feroviar de călători şi o cotaţie pentru mentenanţa acestora, inclusiv o cotaţie pentru serviciile de alimentare cu hidrogen, necesare funcţionării acestora, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 20:05
După eșecul licitației privind cumpărarea a 12 rame electrice cu hidrogen, ARF s-a decis să consulte piața înaintea organizării unei noi licitații

Demersul ARF vine după ce pe data de 7 februarie instituția a anunțat că procedura privind achiziția de 12 rame electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost anulată automat , în condițiile în care nu a fost depusă nicio ofertă. Mai multe detalii aici.

„Menţionăm că acest obiectiv de investiţii este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, notează ARF, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ARF, prin acţiunea de consultare a pieţei se doreşte obţinerea următoarelor informaţii: termenul de livrare pentru primul tren, respectiv termenul de livrare pentru întreaga cantitate, de la semnarea contractului; condiţiile de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă; elemente privind amplasarea depoului/depourilor de mentenanţă şi a staţiei/staţiilor de alimentare cu hidrogen.

Procedura de consultare a pieţei se va desfăşura online, iar operatorii economici interesaţi pot transmite răspunsurile/propunerile justificate, precum şi orice recomandări, opinii şi sugestii pe adresa de email: [email protected], până la data de 20.02.2023.

Consultarea se va încheia pe data de 22.02.2023.

„Ulterior procesului de consultare, ARF va relansa, cu maximă celeritate, procedura de achiziţie a ramelor electrice cu hidrogen, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, precizează ARF.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...