Standard & Poor’s reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă

Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că agenția Standard & Poor’s a reconfirmat, vineri, 15 aprilie a.c., ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum și perspectiva stabilă.
Cristian Negrei - sâm, 16 apr. 2022, 10:12
Standard & Poor's reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă

Standard & Poor’s consideră că ratingul României este susținut de statutul de membru al Uniunii Europene și accesul robust la finanțarea de pe piețele internaționale de capital. De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbției unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE și în Facilitatea de Redresare și Reziliență), precum și de dependența energetică scăzută a țării noastre față de gazele naturale și petrolul din Rusia.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a scris pe pagina sa de Facebook, ca reacție la anunțul făcut de Standard & Poor’s, că decizia agenției de a reconfirma ratingul suveran al României și de a menține perspectiva stabilă reprezintă încă o dovadă că politicile Guvernului de finanțare a economiei au fost corecte.

„Faptul că agenția Standard & Poor’s reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă reprezintă încă o dovadă că politicile noastre publice de finanțare a economiei au fost corecte.

Este un semnal extrem de important că soluțiile actualei guvernări de contracarare a efectelor crizei energetice și ale războiului din Ucraina dau investitorilor motive de încredere că economia românească va depăși cu bine această perioadă complicată pe care o parcurge întreaga Europă.

Pentru mine și colegii din Ministerul Finanțelor semnalul dat de Standard & Poor’s înseamnă o confirmare că eforturile de a lansa noi programe de sprijin pentru companiile românești sunt apreciate.

De aceea, după lansarea programului “Sprijin pentru România”, vom continua să muncim pentru a finaliza cât mai repede întreg cadrul de susținere financiară a firmelor locale. Finanțăm economia pentru a susține toată România!”, a precizat Câciu.

Decizia Standard & Poor’s vine la o săptămână după cea anunțată de ahenția Fitch, prin care a menținut ratingul României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima treaptă din categoria „investment-grade”.

Ratingul Fitch acordat în urmă cu o săptămână s-a bazat pe apartenenţa la UE a țării noastre şi accesul la fluxurile de capital europene care sprijină investiţiile şi macrostabilitatea, şi PIB-ul per capita, indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB”.

„Guvernul României aplică măsuri eficiente de contracarare a efectelor crizei energetice și a războiului din Ucraina. N-o spunem doar noi, o spune și Standard & Poor’s, care confirmă ratingul de țară și gradul crescut de siguranță pentru investitori menținând perspectiva stabilă” , a subliniat Adrian Câciu în comunicatul publicat de Ministerul Finanțelor.

Agenția Standard & Poor’s susține că înregistrarea unei creșteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacității productive a economiei României și pe cale de consecință la o posibilă acțiune de îmbunătățire a ratingului suveran al țării noastre.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...