După modelul Germaniei şi Cehiei, România ar trebui să ceară SUA exceptare de la sancţiunile impuse Internațional Investment Bank până în octombrie, pentru a evita pierderi de 130 de milioane de euro
Totalul obligaţiunilor pe care fondurile de pensii private, administratorii de fonduri de investiţii şi asigurătorii din România le deţin la Internațional Investment Bank (IIB), bancă din care şi România a făcut parte, dar care are acţionariat majoritar rusesc şi ca atare a fost sancţionată de OFAC, este de 130 de milioane de euro. Numai expunerea fondurilor de pensii administrate privat este de 90 de milioane de euro, potrivit datelor făcute publice pe site-urile administratorilor.
OFAC, adică Office of Foreign Assets Control, este un organism din cadrul Trezoreriei Americane, care, așa cum îi spune și numele, are ca obiect de activitatea controlul activelor externe. Cum Rusia se află sub sancțiuni NATO și UE, OFAC nu permite efectuarea de plăți înspre și dinspre entități din această țară decât în condiții speciale.
Obligaţiunile ajung la scadenţă în luna octombrie 2023, când instituţiile financiare româneşti ar trebui să încaseze toţi banii, iar ruşii ar fi dispuşi să se achite de obligaţiunile financiare, conform mai multor surse care cunosc situația. Problema este că Internațional Investment Bank a fost sancţionată de Biroul de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA, iar plăţile nu pot fi efectuate. O primă măsură a sancţiunilor impuse de OFAC a fost mutarea sediului central al băncii de la Budapesta înapoi la Moscova.
O a doua măsură a fost luată la cererea Ministerelor de Finanţe din Cehia şi Germania: suspendarea sancţiunilor OFAC până la sfârşitul lunii iunie, dispensă acordată de Trezoreria SUA pentru ca instituţiile financiare din cele două ţări care au investit în obligaţiunile IIB ca să îşi poată retrage investiţiile care ajung în acestă lună la scadenţă.
În încercarea de a recupera investiţiile în obligaţiunile IIB, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurări din România (UNSAR) au transmis o solicitare la Ministerul Finanţelor şi la cel de Externe prin care instituţiile statului sunt rugate să facă aceleaşi demersuri ca Ministerul Finanţelor din Cehia și Ministerul Finanțelor din Germania şi să obţină suspendarea sancţiunilor de la OFAC pentru ca instituţiile financiare din România să-şi poată recupera în octombrie investiţiile de 130 de milioane de euro.
Solicitat de Economica.net, Ministerul Finanţelor Publice din România ne-a răspuns următoarele:
„Având în vedere sancțiunile impuse de Office of Foreign Assets Control (OFAC), SUA, vă informăm că Ministerul Finanțelor în consultare cu Ministerul Afacerilor Externe analizează adoptarea unor măsuri de deblocare a procesului de rambursare de către BII a contravalorii obligațiunilor achiziționate de investitorii români.
Cu toate acestea, reamintim că Ministerul Finanțelor nu poate interveni în relația comercială dintre investitori și BII întrucât instrumentele financiare emise reprezintă plasamente private. Prin urmare, deciziile de gestionare și investire aparțin în exclusivitate administratorilor care, printre altele, au obligația de a proteja interesele participanților”.
Prin Memorandumul privind aprobarea ieșirii României din Banca Internațională de Investiții aprobat de Președintele României, dl Klaus Werner IOHANNIS, în data de 02.03.2022, se propunea demararea demersurilor privind notificarea retragerii României din BII și denunțarea Acordului privind înființarea BII. Prin urmare, a fost adoptată Legea nr. 320 publicată în Monitorul Oficial nr. 1125 din 22 noiembrie 2022 pentru denunțarea Acordului interguvernamental privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, și a Protocolului său de modificare și completare.
Având în vedere cele de mai sus, România a transmis, în data de 08.12.2022, prin intermediul Ambasadei României din Ungaria, notificarea de ieșire din acționariatul BII, denunțând astfel Acordul interguvernamental privind înființarea BII și Statutul BII. În notificare se prevede că România se va retrage din acționariat în șase luni de la data primirii notificării de către BII, respectiv la data de 09/06/2023, conform prevederilor documentelor sale statutare.
Banca are acelaşi rating de credit de la S&P la fel ca şi România. Banca Internaţională de Investiţii (International Investment Bank – IIB), instituţie financiară cu un capital de 2 miliarde de euro şi la care Rusia este cel mai mare acţionar, dar care a are în acţionariat şi state precum România, Bulgaria, Cuba, Cehia, Mongolia, şi-a onorat obligaţiile de plată – principal şi cupoanele – pentru emisiunea de obligaţiuni de 500 milioane de lei pe care a listat-o în toamna lui 2019 la Bursa de la Bucureşti şi care era scadentă pe 1 noiembrie 2022.