După NEPI Rockcastle, și Sonae Sierra construiește apartamente lângă mall. Dezvoltatorul are PUD pentru un ansamblu de șase etaje lângă Parklake

Dezvoltatorul Sonae Sierra se pregătește de construcția ansamblului rezidențial de lângă mallul Parklake din sectorul 3 al Capitalei. Compania are un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) și autorizații pentru pregătirea terenului, potrivit documentelor consultate de Economica.net.
Andrada Ghira - lun, 25 oct. 2021, 22:14
După NEPI Rockcastle, și Sonae Sierra construiește apartamente lângă mall. Dezvoltatorul are PUD pentru un ansamblu de șase etaje lângă Parklake

Sonae Sierra are încă de anul trecut certificatul de urbanism pentru construcția proietului rezidențial pe terenul de lângă mall, iar în vara acestui an, Primăria Sectorului 3 a aprobat și Planul Urbanistic de Detaliu (PUD). În plus, în luna august, dezvoltatorul a obținut și autorizații pentru devierea unor cabluri și pregătirea terenului pentru șantier. Terenul pe care dezvoltatorul vrea să ridice proiectul rezidențial are o suprafață de 7.650 de mp, iar construcția va avea patru subsoluri și șase etaje.

Întrebați de Economica.net despre planurile pentru acest teren și dacă vor merge pe proiectul arhitectural realizat de Westfourt Architecture (foto), reprezentanți ai dezvoltatorului ne-au declarat că vor reveni ulterior cu informații.

În căutare de noi terenuri

Deși nu a mai investit în niciun proiect imobiliar în România de cinci ani, de la deschiderea mallului Parklake, compania caută să cumpere terenui, în special în București.

„Ne axăm pe proiecte urbane sustenabile, care să se diferențieze și care să integreze diverse utilizări imobiliare (rezidențială, de birouri, pentru activități comerciale și de divertisment), în viața de zi cu zi a comunităților locale. România este o piață cheie pentru Sonae Sierra și ne dorim să evidențiem acest lucru și să ne punem amprenta asupra peisajului urban local”, este răspunsul oferit Economica.net de Cristóvão Rocha, directorul de dezvoltare și expansiune din România al Sonae Sierra.

Sonae Sierra a intrat pe piața românească cu achiziția mallului River Plaza din Râmnicu Vâlcea. Centrul comercial de 12.358 de mp a fost inaugurat în noiembrie 2006. Dezvoltatorul începuse construcția unui mall la Craiova, însă planurile au fost oprite, deși lucrările de construcție au fost începute. În plus, compania mai deține și un teren la Ploiești, destinat tot pentru construcția unui centru comercial. Pentru cele două malluri investițiile anunțate au fost de aproape 400 de milioane de euro.

În toamna lui 2016, Sonae Sierra a inaugurat centrul comercial ParkLake, în urma unei investiții totale de 180 de milioane de euro. Proiectul a fost dezvoltat împreună Caelum Development, care între timp și-a făcut exitul din proiect. În decembrie 2018, Sonae Sierra a cumpărat participația Caelum și a devenit acționar unic al mallului din București.

Irlandezii de la Caelum Development au cumpărat în 2007 terenul fostei baze sportive Spartac din Capitală, iar în 2008 se asociau cu Sonae Sierra pentru construcţia unui proiect gigant: cel mai mare mall din România, cu magazine pe o suprafaţă de 110.000 mp, dispusă pe cinci etaje, şi o investiţie de 600 de milioane de euro, însă planurile au fost ajustate după criză.

NEPI Rockcastle începe construcția primului proiect rezidențial

Dezvoltatorul a obținut recent autorizația de construcție pentru primele apartamente ce urmează să fie construite lângă mallul Vulcan pe care îl deține în București, iar investiția este de 22 de milioane de euro. Similar, NEPI Rockcastle va mai dezvolta apartamente pe terenurile pe care a construit și centre comerciale la București, Satu-MareBrașov, Timișoasa, Craiova sau Râmnicu-Vâlcea.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...