După ocuparea Crimeei urmează războiul gazului? Nu prea cred

Este suficient ca Rusia să închidă robinetul și Ucraina este învinsă înainte de a trage un foc de armă. În caz că vă întrebați de ce Europa nu ripostează mai categoric, răspunsul este același: dependența de gazul rusesc. Putin are o carte strategică în mână și aceasta nu reprezintă forța militară ci resursele minerale. Pentru Putin, resursele naturale sunt cheia dezvoltării Rusiei, “baza puterii militare și o condiție esențială pentru modernizarea acesteia”.

Dar lucrurile sunt departe de a fi tranșate, deoarece această carte este pe cât de importantă pe atât de riscantă. Tocmai dependența Ucrainei și a Europei de gazul rusesc pune și Rusia într-o postură sensibilă: dacă închide robinetul, atunci cui mai vinde? Și dacă nu mai vinde, atunci de unde are bani să plătească pensii și salarii?

Să vedem în cifre cât de mare este dependența Rusiei de exporturile de energie.

Rusia este al doilea producător mondial de gaze și al treilea producător de petrol, resurse pe care își bazează creșterea economică și veniturile bugetare. Ponderea materiilor prime în exporturile rusești a crescut de la 50% în anii 90 la 70% în prezent, vânzările de petrol reprezentând 50% din exporturi.

După cum se vede din statistici, dacă ar închide robinetul de gaze și conducta cu petrol, Rusia ar avea nevoie de o finanțare de 8% din PIB pentru a-și menține consumul actual. Cum probabil nici o bancă occidentală nu s-ar grăbi să-i acorde vreun împrumut, s-ar vedea nevoită să tipărească bani riscând un derapaj inflaționist periculos.

Exploatarea hidrocarburilor reprezintă o treime din PIB și, din anul 2000 încoace, a contribuit în proporție de circa 50% la creșterea economică. Banii obținuți din taxarea activităților aferente exploatării petrolului și gazelor au adus 52% din veniturile bugetare în anul 2012. Dependența Rusiei de exporturile energetice a fost pusă în evidență în anii crizei financiare când, ca urmare a reducerii cererii globale, prețul petrolului și gazului s-a prăbușit. Prețul barilului de petrol a scăzut de la 147 la 34 de dolari, iar PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 8% – mai mult decât s-a întâmplat în orice economie vestică, afectată direct de crahul imobiliar și criza financiară. Alexei Kudrin, fost ministru de finanțe al Moscovei spunea în 2012 că Rusia are nevoie ca petrolul să se vândă cu 177 dolari pentru a colecta suficiente impozite astfel încât să-și asigure resursele bugetare. Dacă Putin duce economia mondială în criză sau dacă, mai mult, stopează exporturile de hidrocarburi către Ucraina și Vestul Europei, atunci putem spune că „își taie craca de sub picioare”.

Tendințele la nivel mondial în domeniul energiei sunt relativ îngrijorătoare pentru Rusia. Revoluția gazelor de șist, obținerea independenței energetice de către SUA și, pe această, cale disponibilizarea unor importante stocuri de petrol și gaze, restructurarea economiei vest-europene și chiar și a cele ucrainiene (care și-a redus substanțial consumul de hidrocarburi în ultimii ani), încetinirea creșterii Chinei – toate acestea pun presiune pe Rusia. Pe termen lung, arma energiei pe care au agitat-o și continuă să o mânuiască în prezent se va devaloriza, iar Rusia și-ar putea pierde și ultimul avantaj care o face să joace un rol important pe scena geopolitică.

Pe scurt, am impresia că dacă punem problema în termeni de gaze și petrol, rușii sunt într-o poziție mai fragilă decât Occidentul. Acum, desigur, putem discuta cât de mare este toleranța rușilor la sărăcie. Ei au ceva experiență cu plata salariilor în vodcă și cu barterul, s-ar putea să reziste mai bine unei blocade auto-impuse decât occidentalii obișnuiți să huzurească. Dar cred că Putin este un politician inteligent, mai șiret decât mulți dintre colegii săi din lumea dezvoltată. El nu va împinge lucrurile atât de departe. Este momentul ca și Occidentul să realizeze că Rusia blufează și, prin urmare, să adopte o poziție fermă care să-l forțeze pe Putin să admită că această carte a energiei pe care o ține în mână nu-i oferă, în fond, decât o chintă spartă.

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane, București