După Uniunea Europeană, Elveția a decis să suspende acordul privind acordarea de vizite simplificate cetățenilor ruși
În cadrul şedinţei sale, Consiliul federal (guvernul) „a decis să suspende integral acordul vizând facilitarea eliberării vizelor pe care Elveţia l-a încheiat cu Rusia” în 2009, a anunţat acesta într-un comunicat.
„Nu este vorba totuşi despre a le impune cetăţenilor ruşi o interdicţie generală de a obţine vize, ci de a le aplica din nou procedura obişnuită, respectiv regulile codului de vize”, a precizat sursa citată.
Berna se aliniază astfel deciziei luate de Bruxelles.
„Elveţia are tot interesul să participe la o politică a vizelor comună şi uniformă la scară europeană, fără de care ar risca să se confrunte cu o creştere a numărului de cereri de vize depuse la reprezentanţele sale din străinătate de către cetăţeni ruşi care încearcă să ocolească deciziile UE”, explică documentul citat.
În mod tradiţional neutră, Elveţia a renunţat la obişnuita sa rezervă în zilele de după începutul războiului din Ucraina, aliniindu-se la sancţiunile economice ale Uniunii Europene. De asemenea, ea a imitat la începutul lui august sancţiunile privind importurile de aur din Rusia. În replică, Rusia a acuzat Berna că nu mai este neutră.
Adoptarea aceloraşi sancţiuni ca şi în cazul UE este denunţată de unii şi în Elveţia. Christoph Blocher, fostul lider al partidului UDC (Uniunea democratică de centru), un partid al dreptei radicale care dispune de cel mai mare număr de mandate în parlament, doreşte organizarea unui vot popular pentru a apăra neutralitatea ţării.
Pe 7 septembrie, Consiliul federal a dat asigurări că „deciziile luate de la începutul conflictului în Ucraina (…) sunt compatibile cu politica de neutralitate a Elveţiei”.
Guvernul elveţian a estimat, de asemenea, că politica de neutralitate „îşi păstrează validitatea” şi „lasă suficientă marjă de manevră pentru a reacţiona la evenimente care traversează continentul european de la începutul războiului în Ucraina”.