După White & Case, şi avocaţii de la Gide Loyrette Nouel renunţă la biroul local. Cine mai „pariază” pe România?

Gide Loyrette Nouel (GLN) este a doua firmă internaţională de avocatură care a decis, în acest an, să renunţe la biroul din România. Schoenherr şi Clifford Badea Chance se numără printre firmele care pariază în continuare pe România. În ce condiţii ar renunţa la biroul local? Schoenherr ne răspunde tranşant: în caz de război civil ne-am gândi serios să plecăm din România!
Cristina Şomănescu - mie, 19 feb. 2014, 22:01
După White & Case, şi avocaţii de la Gide Loyrette Nouel renunţă la biroul local. Cine mai

Al doilea exit din România al unui jucător internaţional, de la începutul anului

Gide Loyrette Nouel (GLN) activează pe piaţa românească din 1998. De la 1 februarie, biroul din Bucureşti al GLN a devenit un cabinet de avocatură independent care se numeşte Leroy şi Asociaţii, coordonat de Bruno Leroy – partenerul care a condus biroul GLN din România şi Andreea Toma – partener local la biroul GLN Bucureşti.

Bruno Leroy şi Gide Loyrette Nouel au decis împreună ca, începând cu data de 1 februarie 2014, biroul Gide din Bucureşti să devină un cabinet de avocatură independent care se va numi Leroy şi Asociaţii, ne-au spus oficialii nou-înfiinţatei firme de avocatură.

„Această decizie comună este conformă cu strategia Gide din sud-estul Europei şi anume coordonarea unei reţele de firme independente de pe platforma noastră centrală din Budapesta, astfel cum am procedat în ultimii trei ani pentru Serbia. Bruno Leroy şi echipa sa vor face parte în mod natural din această reţea”, a spus Baudouin de Moucheron, partener senior al firmei internaţionale Gide Loyrette Nouel.

Vă amintim că biroul din România al GLN a oferit recent asistenţă grupului Auchan în cadrul achiziţiei hipermarketurilor Real din România, precum şi consorţiului format din Vinci, Strabag şi Aktor, în proiectul privind concesiunea autostrăzii Comarnic-Braşov.

Firma internaţională de avocatură GLN are 17 birouri în toată lumea.

Primul exit din piaţa locală al unui greu din avocatura internaţională în 2014

La finele lunii ianuarie 2014, White & Case a anunţat că pleacă din România şi că Lucian Bondoc preia participaţia firmei.

Retragerea celor doi jucători mari din piaţă vine în contextul în care alţi doi grei – Linklaters şi Garrigues – au plecat din România, în 2008, respectiv în 2010.

Ce planuri au ceilalţi jucători internaţionali şi regionali care împart cu firmele româneşti piaţa locală de avocatură

Clifford Chance Badea şi Schoenherr ne-au confirmat că nu au niciun plan de retragere din România.

Schoenherr: Doar războiul civil ne-ar face să ne gândim serios să plecăm din România

„Nu avem în plan retragerea din România. Suntem aici din 1996 şi am crescut constant. În prezent avem o echipă de 50 de avocaţi şi 30 de angajaţi şi un portofoliu de peste 200 de clienţi. În timp, Bucureştiul a devenit un hub pentru regiune, pentru că de aici coordonam multe din proiectele de drept financiar şi bancar, precum şi fiscale”, a spus pentru ECONOMICA.NET Sebastian Guţiu, managing partner la Schoenherr.

Avocatul ne-a asigurat că recentele plecări ale jucătorilor internaţionali din România nu-i afectează. „Nu cred că afectează nici piaţa. Piaţa românească de avocatură de business prezintă un mix foarte bun de jucători locali puternici şi firme internaţionale sofisticate, a căror coexistenţă rezultă în servicii de avocatură din ce in ce mai bune”, ne-a explicat Sebastian Guţiu.

Guţiu ne-a enumerat câteva dintre condiţiile care trebuie întrunite simultan în piaţă pentru ca retragerea din România a unei firme internaţionale de avocatură să devină oportună:

– importanţa strategică a pieţei respective în cadrul coverage-ului general al firmei (câţi clienţi mari ai firmei au operaţiuni şi în România);
– rata de profitabilitate a biroului respectiv care face interesantă existenţa sa pentru firma mamă (adică alocarea de resurse şi asumarea de responsabilităţi). Aici probabil că diferenţele sunt destul de mari între firmele americane/englezeşti şi cele continental europene;
– previziunile pe termen mediu şi lung: chiar dacă unui birou nu-i merge bine acum, pot exista perspective de reviriment, conchide Sebastian Guţiu.

Schoenherr are 14 birouri în Europa Centrală (în Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ucraina).

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...