Duşa: Am convenit ca din acest an bugetului MApN să i se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că a convenit, împreună cu premierul Victor Ponta şi cu Ministerul Finanţelor, ca începând din acest an bugetului Ministerului Apărării Naţionale să i se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB.
Economica.net - vin, 01 feb. 2013, 20:43
Duşa: Am convenit ca din acest an bugetului MApN să i se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB

„Atunci când vorbim de Armată, vorbim de bugetarea ei. Niciodată atunci când este vorba despre bani nu suntem mulţumiţi fiindcă oricâţi bani ai avea, ai nevoie de mai mulţi. Spre deosebire de anii trecuţi, când Armata a fost neglijată, de data aceasta premierul Victor Ponta şi Ministerul Finanţelor au înţeles că misiunile pe care Armata Română le are ca principală componentă a sistemului naţional de apărare şi de siguranţă naţională, dar şi ca şi componentă a sistemelor colective de apărare NATO şi UE, trebuie să aibă şi alocaţii bugetare serioase. De aceea, MApN este printre puţinele ministere care au creşteri la buget faţă de 2012”, a spus Mircea Duşa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul a adăugat că s-a făcut mai mult decât atât.

„Pe programarea multianuală, am avut în vedere şi am convenit cu Ministerul Finanţelor şi cu premierul ca, începând din acest an, MApN să i se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB, astfel ca până în 2016, pe parcursul programului de guvernare, să ajungem la 2% din PIB ceea ce este în conformitate cu documentele NATO, aşa cum le-am acceptat când am devenit ţară membră NATO. Şi sper că, în continuare, şi în anii următori, Armata Română va avea aceste alocări astfel încât să îndeplinim standardele de unităţi operaţionale conform standardelor NATO”, a declarat Mircea Duşa.

Ministrul a participat, la Bistriţa, la bilanţul pe 2012 al Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa şi s-a întâlnit cu autorităţile judeţene şi locale.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...