Duşa despre F-16: Achiziţionăm avioane din Portugalia şi Statele Unite

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Breaza, că avioanele F-16 vor fi achiziţionate din Portugalia şi SUA în baza unui acord interguvernamental între România, Portugalia şi SUA.
Economica.net - joi, 20 iun. 2013, 20:59

‘După negocieri cu cei care deţineau avioane compatibile cu avioanele din NATO şi cu avionica din NATO, am ajuns la concluzia să achiziţionăm avioane din Portugalia şi Statele Unite, pentru că toată lumea vorbeşte de Portugalia, dar acesta este un acord interguvernamental între România, guvernul portughez şi guvernul Statelor Unite. (…) Anul trecut era vorba de nouă avioane, i-am convins pe partenerii americani să ne sprijine cu încă trei avioane, pentru a achiziţiona o flotilă completă, adică 12 avioane’, a spus Duşa.

El a explicat că în suma care va fi plătită etapizat de guvernul român intră inclusiv pregătirea unor piloţi şi a unor tehnicieni.

‘În banii aceştia pe care îi va plăti România etapizat, începând din acest an, până în anul 2017, nu intră numai avioane. Aceşti bani înseamnă în primul rând achiziţionarea avioanelor, în al doilea rând modernizarea avioanelor, în al treilea rând modernizarea din punct de vedere al avionicii, achiziţia sistemului de război electronic, în al patrulea rând achiziţia muniţiei şi, nu în ultimul rând, pregătirea a 15 piloţi şi a 83 de tehnicieni’, a precizat ministrul.

De asemenea, el a arătat că este nevoie de modernizarea şi adaptarea infrastructurii din România pentru ca aceste avioane să poată fi operaţionale.

‘Pentru a putea fi operaţionale aceste avioane în România, trebuie să modernizăm şi să adaptăm şi infrastructura din România, adică aeroporturile de pe care vor opera aceste avioane, aeroportul de la Feteşti şi cel de la Câmpia Turzii’, a spus Duşa.

Mircea Duşa a participat, joi, la Breaza, la ceremonia de încheiere a anului şcolar 2012-2013 de la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...