Duşa: Din 2014 se reduce semnificativ numărul militarilor români în Afganistan

România va participa în continuare cu unităţi şi militari în teatrele de operaţiuni din Afganistan, însă începând de anul viitor numărul acestora va scădea semnificativ, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Duşa, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 19:30
Duşa: Din 2014 se reduce semnificativ numărul militarilor români în Afganistan

„Conform planificării NATO, vom asigura în continuare unităţi şi militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan, dar sigur începând din anul 2014 cu o reducere semnificativă. De altfel, şi în acest an am redus efectivele. Dacă la începutul de an aveam un anumit număr de militari, în semestrul II avem cu 300 de militari mai puţin. Probabil în prima parte a anului viitor vom avea undeva vreo mie de militari şi din semestrul II doar militari, mai ales ofiţeri la nivel de instrucţie, dar asta vom şti mai exact după ce se realizează planificarea NATO la nivelul forţelor NATO şi al forţelor internaţionale care acţionează în Afgansitan”, a spus Duşa.

Acesta a precizat că militari români se pregătesc în continuare în cazărmi din ţară, pentru a pleca în teatrul de operaţiuni din Afganistan în ianuarie anul viitor, în condiţiile în care există proces de rotire a militarilor din şase în şase luni.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, luni, la deschiderea anului şcolar la liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, judeţul Prahova.

Te-ar mai putea interesa și
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său de produse prin lansarea categoriei aparate de aer condiționat....
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez ...
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
Lucy Guo i-a luat vedetei Taylor Swift titlul de cea mai tânără femeie care atinge o avere de 1 mld. USD
O antreprenoare în domeniul tehnologiei din SUA, în vârstă de 30 de ani, născută din părinți imigranți, a detronat-o ...