Duşa: Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Sibiu, că lucrările la baza de la Deveselu (Olt) vor începe de luni, statul român având misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională din 2015.
Economica.net - joi, 24 oct. 2013, 08:20
Duşa: Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015

„Vă anunţ în premieră că, luni, la Deveselu, împreună cu partea americană, cu partenerii din Statele Unite, de la Pentagon, de la Ministerul Apărării, vom inaugura la Deveselu lucrările la acea locaţie, la ceea ce dumneavoastră cunoaşteţi ca scut anti-rachetă, dar, de fapt, este vorba despre interceptări de rachete balistice, lucrare care trebuie să se realizeze în perioada următoare. Acest scut anti-rachetă trebuie să fie funcţional în 2015. Este prima facilitate de acest gen care se realizează în estul Europei, având în vedere că România este stat de graniţă al NATO şi al Uniunii Europene. Chiar domnul Hagel (Chuck Hagel, secretarul american al Apărării – n.r. ) aprecia că, deşi nu s-a ajuns la o înţelegere cu partenerul rus, vor începe lucrările”, a declarat Mircea Duşa, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

Potrivit acestuia, o parte dintre lucrări trebuie realizate de statul român, iar o altă parte, respectiv cele care ţin de dotarea bazei, revin în sarcina partenerului american.

„În acest parteneriat o parte de lucrări se realizează de către partea română, prin MApN, iar cele privind interceptările, de către partea americană. Noi am început încă din vară lucrările de amenajare la Deveselu şi le-am şi finalizat, mai sunt câteva lucrări cu termen anul viitor. Toate operaţiunile de pregătire şi operaţionalizare a bazei se fac şi sunt în grafic”, a mai precizat Mircea Duşa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, statul român a alocat 8 milioane de lei în 2013 pentru amenajarea bazei de la Deveselu, urmând a aloca bani şi în 2014 şi 2015 pentru această facilitate militară, chiar dacă suma pentru următorii doi ani nu a fost încă stabilită.

Potrivit ministrului Apărării, în 2014 statul român trebuie să realizeze sistemul de supraveghere a bazei, iluminatul şi construirea pavilioanelor în care vor fi cazaţi militarii români.

„Prin Ministerul Dezvoltării sunt bani alocaţi administraţiei din Deveselu pentru amenajarea drumului de acces din drumul naţional către această locaţie, realizarea staţiei de epurare, a canalizării şi a aducţiunii de apă. Sigur că de aceste facilităţi va beneficia şi comunitatea de la Deveselu, dar vor deservi şi facilitatea militară de la Deveselu. Acum elaborăm bugetul şi vom vedea (câţi bani se vor aloca în 2014 – n.r), dar vom asigura banii astfel încât facilitatea de la Deveselu să fie operaţională şi lucrările pe care le mai are partea română de realizat să se realizeze conform graficului”, a mai spus Mircea Duşa.

Compania americană KBR a anunţat, în luna iulie, că a obţinut un contract în valoare de 134 milioane dolari de la Corpul de Ingineri al Armatei americane în Europa pentru a construi instalaţiile primului sistem de apărare antirachetă în Europa, la Deveselu.

Potrivit acestui contract, KBR va muta structura unei clădiri de patru etaje, în care va fi instalat un radar, de pe Coasta de Est a Statelor Unite în România. De asemenea, firma anunţă că va construi în România diverse instalaţii şi infrastructura necesară susţinerii sistemului AEGIS, inclusiv drumuri, clădiri pentru asistenţă, comunicaţii, securitate şi utilităţi.

Lucrările includ construirea instalaţiei de lansarea rachetelor, clădirea pentru radarul Aegis, rezerve de carburant pentru generatoare, clădiri de comandament, stocare şi transmisiuni, construirea zonei de locuit şi crearea de sisteme de securitate fizică (intrări, perimetre).

România a acceptat instalarea pe teritoriul său a acestei baze, în cadrul scutului american antirachetă în Europa, în septembrie 2011. Baza ocupă un teren de aproximativ 175 de hectare şi în ea vor fi staţionaţi aproximativ 200 de militari şi tehnicieni americani.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...