Duşa: Pensionarii militari să stea liniştiţi, nu există o campanie de recalculare a pensiilor

Economica.net
19 02. 2013
mircea_dusa_gov_ro__77944100

„Eu fac un apel la pensionarii militari să stea liniştiţi, dezbateri este normal să existe în presă, dar nu există la Casa sectorială o campanie de recalculare a pensiilor. Iar eu voi face eforturi ca pensiile militarilor să nu scadă, să rămână la nivelul pe care trebuie să îl aibă pensia, conform legii”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Duşa nu a exclus posibilitatea ca, din cauza volumului mare de muncă de la Casa de Pensii Sectorială, să fi apărut şi erori în procesul de stabilire a cuantumului unor pensii.

„Din momentul apariţiei Legii 119, care într-adevăr a creat discriminări, din 2010 la Casa de Pensii Sectorială au fost procesate 80.000 de dosare. Sigur că nu întotdeauna cei care primesc deciziile sunt mulţumiţi de aceste decizii, de aceea sunt înregistrate tot la Casa de Pensii Sectorială 28.000 de contestaţii. Având în vedere volumul mare de muncă şi contestaţiile care trebuie soluţionate, eu am dispus (…) să mărim acea comisie specială de soluţionare a contestaţiilor”, a explicat ministrul.

El a menţionat şi faptul că în prezent sunt în derulare mai multe verificări în legătură cu procesul de calculare a pensiilor militarilor, iar dacă se va constata că au fost comise ilegalităţi, cei responsabili vor răspunde în faţa legii.

„Sigur că a existat acolo un audit, că avem anumite concluzii, e şi Curtea de Conturi în control, am dispus şi eu anumite analize acolo, iar unde vom constata că s-a încălcat legea sau că cineva a întocmit acte care nu sunt conforme cu realitatea (…) sau sunt nelegale, vom lua şi măsurile necesare şi dacă cineva a încălcat legea atunci când a efectuat operaţiunile de stabilire a cuantumului pensiei, va suporta rigorile legii”, a precizat Duşa.

În opinia sa, modificarea legislaţiei referitoare la pensiile militarilor a fost o eroare, deoarece nu s-a ţinut cont de statutul special pe care îl are această categorie profesională.