Duşa: Proiectul de lege privind achiziţionarea avioanelor F-16, în şedinţa de Guvern de miercuri

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, că au fost încheiate discuţiile cu autorităţile portugheze privind achiziţia avioanelor F-16, iar în şedinţa de miercuri a Guvernului va fi spus aprobării proiectul de lege privind această achiziţie, după ce au fost obţinute toate avizele necesare.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 20:49
Duşa: Proiectul de lege privind achiziţionarea avioanelor F-16, în şedinţa de Guvern de miercuri

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a vizitat, marţi, baza militară de la Deveselu, judeţul Olt, pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările de infrastructură, el întâlnindu-se cu autorităţile locale care i-au cerut sprijin pentru proiectele de apă şi canalizare pentru baza militară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mircea Duşa a anunţat că miercuri, în şedinţa de Guvern, va supune aprobării proiectul de lege privind achiziţionarea avionelor de tip F-16, precizând că discuţiile în acest sens cu partenerii din Portugalia au fost finalizate.

„Am încheiat discuţiile cu portughezii, am avansat foarte mult. Urmează ca mâine (n.r. – miercuri), în şedinţa de Guvern, să supun aprobării proiectul de lege privind realizarea acestei achiziţii. Am obţinut toate avizele, şi de la CSAT, şi de la comisiile reunite de la Parlament şi memorandum-ul a fost aprobat. Pentru că este o investiţie foarte serioasă şi o capabilitate de importanţă deosebită, chiar dacă legea nu solicită acest lucru, eu voi solicita aprobarea Parlamentului şi aprobarea prin lege a acestei achiziţii, care va fi foarte transparentă. Voi pune la dispoziţie toate actele, începând de la preţuri, la graficele de livrare, la înarmarea acestor avioane pentru cele trei misiuni pe care trebuie să le realizeze aviaţia de vânătoare, dar şi pentru Poliţia aeriană, astfel încât până în 2017, când expiră resursa de zbor la MIG-uri, să aveam această capabilitate militară realizată”, a spus Mircea Duşa.

El a precizat că vor fi achiziţionate 12 avioane vechi de tip F-16, care vor fi însă modernizate. De asemenea, ministrul a spus că primele avioane vor fi livrate României începând cu anul 2015.

„Ele vor fi avioane vechi, dar modernizate, cu motoare noi, cu avionică nouă, cu sisteme electronice noi, cu armamentul cel mai modern şi de ultimă generaţie şi primele avioane vor fi livrate începând cu anul 2015. Este vorba despre 12 avioane. Iniţial era vorba de nouă, eu cred că şi la preţ la ce s-a estimat anul trecut, pentru nouă avioane, ne-am încadrat la preţ pentru 12”, a declarat Mircea Duşa.

La Deveselu, Duşa a vrificat stadiul lucrărilor pe porţiunea de drum care facilitează accesul la bază, dar şi gardul împrejmuitor al unităţii, fiind însoţit de primarul comunei, Ion Aliman, care a spus că i-a cerut ministrului un milion de lei pentru staţia de epurare, care va deservi baza, astfel ca la 1 noiembrie să fie funcţională.

„Domnul ministru a reacţionat favorabil şi sigur ne va ajuta”, a afirmat Ion Aliman.

La începutul anului, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a primit mandat din partea CSAT ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziţionarea unor avioane multirol aflate deja în uz, declara atunci premierul Victor Ponta.

Tot atunci, Mircea Duşa spunea că doreşte ca în prima parte a acestui an să existe un obiectiv foarte clar legat de achiziţionarea avioanelor multirol, având în vedere că resursa de zbor pe care România o are cu avioanele MIG expiră în 2017.

La finele anului trecut, premierul declara că avioanele multirol F-16 care urmează să fie achiziţionate de România sunt deja în serviciu, dar vor fi pregătite să reziste pe o durată de 20 ani, costul unor aparate noi depăşind posibilităţile financiare ale ţării.

La rândul său, ministrul de atunci al Apărării Naţionale Corneliu Dobriţoiu a anunţat că avioanele multirol F-16 vor fi achiziţionate din Portugalia şi că preţul pentru cele 12 aparate la mâna a doua este în jur de 600 de milioane de dolari, această sumă urmând să fie achitată în cinci ani. Conform lui Dobriţoiu, prima tranşă, de 70 de milioane de dolari, ar trebui plătită în 2013.

În septembrie 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat proiectul de „realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană” în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”. Dobriţoiu a spus atunci că au fost identificate resurse în buget pentru achiziţia a 12 avioane second-hand F 16, România începând să plătească din 2013 şi va beneficia de aceste avioane din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...