Duşa: Restructurarea Armatei nu înseamnă restructurări de personal

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că procesul de restructurare a Armatei nu va presupune şi o nouă restructurare de personal.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 09:29
Duşa: Restructurarea Armatei nu înseamnă restructurări de personal

„Fac această precizare în primul rând pentru militarii români: restructurarea nu înseamnă restructurare de personal. Restructurarea înseamnă operaţionalizarea unităţilor militare, astfel încât să putem îndeplini toate misiunile, fie că este vorba de misiuni terestre, aeriene sau navale. Armata Română a fost restructurată din punct de vedere al personalului. Cunoaşteţi că Armata avea vreo 350.000 de oameni, în condiţiile în care serviciul militar era obligatoriu, şi în momentul de faţă are între 80.000-90.000 de oameni, conform obiectivelor şi angajamentelor pe care ni le-am asumat atunci când am intrat în NATO”, a spus Mircea Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale a efectuat o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care s-a întâlnit cu comandamentul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa.

Mircea Duşa a avut o întrevedere şi cu primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, care doreşte preluarea de către municipalitate a poligonului de pe Dealul Cocoşului, în vederea realizării unui complex turistic şi de agrement denumit Wonderland. Ministrul Apărării Naţionale a spus că nu se opune acestei iniţiative, dar trebuie identificată o suprafaţă de teren unde să fie relocat poligonul, astfel încât activitatea de instrucţie să nu fie afectată.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...