Duţă: Amânarea reţetei electronice întârzie apariţia cardului naţional şi menţine frauda

Amânarea introducerii prescripţiei electronice va crea un lanţ de neajunsuri, va întârzia intrarea în vigoare a cardului naţional de sănătate şi va menţine frauda în sistem, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă.
Economica.net - J, 07 iun. 2012, 12:23
Duţă: Amânarea reţetei electronice întârzie apariţia cardului naţional şi menţine frauda

„Amânarea precrierii electronice nu este cauzată de vreo defecţiune a sistemului sau nefuncţionalitate a acestuia. Este o problemă a conducerii CNAS, care nu ştie să folosească sistemul întrucât i-a demis pe specialişti şi acum are nevoie de un timp pentru a înţelege cum funcţionează acesta. Din păcate, orice amânare a prescripţiei reţetei electronice atrage după sine un alt lanţ de amânări şi va menţine frauda”, a spus Lucian Duţă.

Fostul preşedinte al CNAS a precizat că este imperios necesar să fie introdusă prescripţia electornică şi imediat cardul naţional de sănătate.

„CNAS a transmis unei instituţii europene de evaluare a fraudei şi corupţiei din sistemul UE date privind acestea în România, instituţia europeană a confirmat faptul că în România există o fraudă de aproape 300 de milioane de euro, aşa cum am semnalat în repetate rânduri”, a mai spus Duţă, precizând că fără o platformă informatică frauda va continua.

Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor, care ar fi trebuit să intre în funcţiune la 1 iunie, va fi introdus, experimental, la 1 iulie, iar dacă nu vor fi probleme, noul tip de reţetă va fi obligatoriu din august, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

„Reţeta electronică nu a putut fi introdusă la 1 iunie, pentru că au fost disfuncţionalităţi în sistem”, a precizat Cepoi.

Softul pentru reţeta electronică este funcţional, fiind făcute demonstraţii în acest sens, însă reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu ştiu să-l folosească şi să dea acces medicilor de familie în sistem, declara pentru MEDIAFAX fostul director al CNAS Dorin Ionescu.

Potrivit lui Ionescu, medicii de familie ar fi putut accesa softul din 1 iunie dacă reprezentanţii CNAS le-ar fi permis accesul la acesta.

Şi preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, spunea că în 1 iunie nu erau făcute modificările la soft necesare pentru ca medicii să poată utiliza aplicaţia de eliberare a reţetei electronice.

Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor ar fi trebuit să intre în funcţiune, cu titlu experimental, în 1 iunie, noile reţete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice şi să devină obligatorii din iulie.

Potrivit reprezentanţilor SIVECO, sistemul CNAS pentru reţeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de reţete pe zi, în condiţiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de reţete.

Te-ar mai putea interesa și
OMNIASIG a înregistrat 148 de dosare de daună în șapte zile, din cauza vremii extreme
OMNIASIG a înregistrat 148 de dosare de daună în șapte zile, din cauza vremii extreme
OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat, în perioada 06–12 iunie 2025 un total de 148 de dosare de daună deschise în mai multe zone din țară, dintre care 46 de polițe aferente......
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
Cetăţenii români din Irlanda de Nord sunt rugaţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite zonele în ...
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță că continuă ...
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel faţă de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele ...