Duţu, ANRM: Ne gândim să introducem redevenţe diferite pentru gazele de şist

O comisie interministerială lucrează la un nou pachet legislativ în domeniul petrolier, care ar putea include redevenţe diferite în funcţie de zăcămintele de hidrocarburi, dar şi un sistem separat pentru gazele de şist, a declarat, miercuri, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, la un forum pe teme energetice.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 10:05
Duţu, ANRM: Ne gândim să introducem redevenţe diferite pentru gazele de şist

‘Sistemul de redevenţe petroliere trebuie să fie atractiv pentru investitori, predictibil, dar şi să asigure venituri la stat, întrucât vorbim de un bun al statului. Sunt exemple în lume unde investiţiile au scăzut considerabil când redevenţele au fost majorate brusc, cu foarte mult’, a spus Duţu.

Potrivit acestuia, se iau în calcul mai multe scenarii de redevenţe diferenţiate.

‘Sunt mai multe aspecte de luat în calcul: onshore (pe uscat – n.r.), offshore (pe mare – n.r.), offshore deep (perimetre maritime de mare adâncime – n.r.). De asemenea, zăcămintele depletate, epuizate, trebuie abordate altfel, astfel încât să stimulăm exploatarea lor. Pe zăcămintele mari, puternice, probabil vom face o suprataxare a profitului; este şi asta o variantă, se practică în multe ţări. Însă, până nu finalizăm acest proces, nu putem da detalii’, a explicat el.

Întrebat dacă se ia în calcul tratarea separată a gazelor de şist în noua lege a petrolului, Gheorghe Duţu a precizat că se ia în calcul şi acest lucru, inclusiv introducerea unor redevenţe diferenţiate faţă de gazele tradiţionale.

‘Ne gândim şi la diferenţierea redevenţelor, ne gândim la toate. Tehnologia care va fi folosită va conta în caietul de sarcini la noile concesiuni’, a adăugat şeful ANRM.

Acesta a mai spus că, în lunile următoare, ANRM va scoate la concesiune 36 de noi perimetre de explorare-exploatare de hidrocarburi, din care opt în Marea Neagră.

Anterior, la aceeaşi conferinţă, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul lucrează împreună cu Banca Mondială la stabilirea unui sistem nou de redevenţe, care vor fi diferenţiate în funcţie de zăcămintele onshore şi offshore.

‘De la 1 ianuarie 2015, vom avea o nouă lege a petrolului, cu noi redevenţe. Ideea nu este să iei foarte mult din puţin, ci puţin din foarte mult. Ne gândim la o stabilitate pe 15 – 20 de ani’, a spus Ponta.

Conform primului ministru, redevenţele trebuie diferenţiate pentru zăcămintele de pe uscat, onshore, şi pentru cele de pe mare, offshore, întrucât diferă foarte mult nivelul investiţiilor.

‘Cu siguranţă, nu poţi avea aceleaşi redevenţe pentru zăcămintele onshore şi offshore, întrucât există diferenţe uriaşe de investiţii. Am vorbit cu reprezentanţii Exxon şi Petrom, care spun că vor depăşi bine un miliard de euro investiţii (în perimetrul Neptun din Marea Neagră – n.r.). Orice companie trebuie să-şi recupereze costurile’, a explicat premierul.

Şeful Guvernului a subliniat că noile redevenţe se vor aplica doar viitoarelor concesiuni.

‘Nu poţi să aplici o lege nouă la acordurile vechi’, a arătat el.

Conform legii de privatizare a Petrom, adoptată în 2004, revedenţele petroliere nu au putut fi modificate timp de zece ani, perioadă care expiră la finele acestui an.

Americanii de la ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze care, la momentul producţiei, în 2019 – 2020, vor permite României să-şi asigure întregul necesar de gaze din producţie internă şi să exporte surplusul.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – secretar de stat
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță start bun pe secțiunea - lipsă Margina - Holdea din lotul 2 al A1 Lugoj - Deva. Finanțat prin PNRR, acest "lot al urșilor"......
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul ...
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, ...
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...