România va avea un nou acord cu FMI. E bine sau e rău?

„Cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord (cel cu FMI – n.r.), ceea ce ar însemna că lucrile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungeşti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun”, declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în februarie 2012.

De atunci viziunea lui Isărescu s-a schimbat, şi un nou acord cu FMI nu numai că nu ne-ar dăuna, ba ar fi chiar bun, o „ancoră” şi o sursă de credibilitate.

„Eu recomand încheierea unui nou acord pentru că s-a dovedit a fi benefic, chiar dacă n-am tras niciun ban, pentru că ne putem împrumuta ceva mai ieftin de pe pieţe. Sursa principală de finanţare pe plan extern a deficitului bugetar rămân pieţele de capital”, declara Isărescu pe 1 iulie 2013.

Necesitatea unui nou acord a fost clamată şi de Guvernul Ponta şi de preşedintele Traian Băsescu, aproape întreg mediul politic s-a pus de acord că România are nevoie de „umbrela” FMI.

Directorul FMI, Christine Lagarde, va veni în România pentru a parafa o nouă înţelegere. Fondul are nevoie să dea un exemplu de succes, după eşecul recunoscut din Grecia.

În ce măsură, însă, este o poveste de succes cea a unei ţări care ar ajunge la cel de-al treilea acord consecutiv şi în ce măsură este un nou acord o poveste de succes?

Din martie 2009 şi până acum, România a încheiat două acorduri cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Din primul, la guvern şi BNR au ajuns în total aproximativ 20 de miliarde de euro, cel mai mare împrumut din istoria României. Al doilea a fost de tipul precautionary, fără trageri de bani, dar cu asumarea unor angajamente de reformă structurală care să eficientizeze economia şi să aducă creşterea mult aşteptată.

Puţine s-au întâmplat în acest sens, însă. După recesiunea adâncă din 2009 şi 2010, au urmat alţi doi ani de creştere economică mediocră.

Ce spun analiştii

„Nu avem nevoie de un nou acord, nu face nimic bun, duce la perpetuarea unor politici proaste”, spune economistul Bogdan Glăvan. „Guvernul primeşte sprijin pentru a duce nişte politici nesănătoase”, adaugă acesta.

„Modelul pe care îl văd în relaţia România – FMI este cel din relaţia Uniunii Europene cu Grecia. Grecia, după ce a intrat în zona euro şi s-a finanţat ieftin, nu a mai avut nicio motivaţie să se reformeze. României, din moment ce a căpătat acordul, i-a dispărut şi motivaţia de reformă. România nu are nevoie şi nici nu trebuie să semneze un nou acord cu FMI”, declara economistul Florin Cîţu, cu ocazia lansării unui raport al SAR în care analiza relaţia României cu Fondul.

Acordul cu FMI, din cauza lipsei reformelor şi a unui stat tot mai prost implicat în economie nu a adus nici creşterea economică scontată, crede Cîţu. Prognozele din 2010 pentru 2013 indicau o creştere de 4,3%, faţă de prognozele de 1,6-1,8% din prezent. De altfel, FMI a revizuit mereu în scădere prognozele de creştere economică.

Nu austeritatea şi condiţiile prea dure impuse de FMI au adus eşecul acordurilor de până acum, spune Cîţu, ci faptul că, dimpotrivă, Fondul a fost prea docil cu guvernele României, care au ratat aproape mereu ţintele şi totuşi au primit tranşele de împrumut. De altfel, ţintele au fost revizuite perpetuu, astfel încât să fie mai uşor de atins. Chiar şi aşa, ultimele două evaluări ale acordului cu România au fost aprobate împreună de către board-ul FMI, pentru Guvernul rămăse cu mari restanţe, de la privatizări la plata arieratelor.

Acordul cu FMI ţine leul la un nivel apreciat, nesusţinut de fundamentele economice, crede Glăvan.
„Investitorii străini aleg să ţină plasamente foarte lichide strict pe seama faptului că leul nu se va devaloriza. Acordul oferă o plasă de siguranţă pentru cei care vor să speculeze prin intermediul cursului de schimb”.

Deţinerile străinilor de titluri de stat în lei au ajuns la un nivel record în acest an. La sfârşitul lunii aprilie, nerezidenţii cumpăraseră 26% din datoria guvernamentală în lei a României.

Profesorul de economie nu crede nici în mult clamata stabilitate macroeconomică adusă de acordurile cu instituţiile internaţionale din ultimii ani, acestea nu au adus beneficii economiei. „Am stabilizat macroeconomic la fel cum este stabilizat pacientul la terapie intensivă. De 20 de ani încercăm să ne stabilizăm macroeconomic şi nu am ajuns nicăieri. Nivelul de creştere economică este apropiat de 0″

Glăvan crede că am fi făcut mai mult dacă nu am fi avut susţinerea FMI, pentru că am fi avut de-a face cu presiunea pieţelor de finanţare externă.

„Am fi avut un curs depreciat, am fi văzut o puternică restructurare, am fi văzut exact care este plapuma sub care ne putem întinde”, spune economistul. Sub umbrela FMI, guvernul nu a simţit nicio presiune reală să facă reforme adevărate, actorii statului au continuat să căpuşeze, au continuat să menţină controul asupra unor companii pe care trebuia să le vândă de mult, adaugă acesta, în ciuda indicaţiilor de la FMI „Pe hârtie, am privatizat şi CFR Marfă”.

„S-au făcut unele lucruri, dar există multe neîmpliniri. Au fost condiţii pentru privatizări, pentru managementul privat la firmele de stat care s-au terminat în eşec. Au fost propuse lucruri bune pentru reforma sănătăţii. Probabil că unele lucruri vor fi reluate în noul acord. Chiar dacă am îndeplinit 30% din condiţiile din acord, tot e bine”, spune analistul Aurelian Dochia.

Cu toate că nu prea am făcut ce ne-am angajat să facem, nu ne putem descurca singuri, şi din acest motiv avem nevoie în continuare de supervizarea externă, nu pentru a trage banii puşi la dispoziţie, spune Dochia.

„Nu este necesar în sensul că nu avem nevoie de finanţare aşa cum am avut în 2009. Pentru noi, cel mai important avantaj al unui nou acord este cel al credibilităţii în faţa investitorilor”.

Dochia nu crede că guvernanţii noştri ar fi acţionat mai bine fără FMI, pentru că n-ar fi ştiut ce să facă sub presiunea pieţelor externe.

„Nu cred că ar fi fost mai bine fără FMI. În ultimii 20 de ani, lucrurile bune care s-au făcut în România s-au făcut sub presiunea instituţiilor internaţionale. Pieţele îţi scumpesc finanţarea, dar nu îţi zic şi ce să faci, unde trebuie să corectezi. Avem nevoie de ghidaj (…) Există multe lucruri care nu merg cum trebuie în sistemul politic, în administraţie. FMI mai suplineşte din ele, chiar dacă nu poate să le suplinească pe toate”, adaugă Dochia.

Glăvan spune că, în logica politică actuală, decidenţii aleg inevitabil să meargă mai departe cu Fondul.

„Pragmatic vorbind, un alt acord cu FMI este inevitabil”, adaugă Glăvan. „România are nevoie de finanţare externă, este dependentă – din punct de vedere economic, România este încă o ţară de mâna a treia. Altfel, pe termen scurt, am asista la ieşiri de capital, la deprecierea cursului. Am avea o scădere a produsului intern brut, pentru că statul contează foarte mult la formarea PIB, deşi banii cheltuiţi pe borduri nu crează o creştere economică reală”.

Cât mai are de rambursat România către FMI:

2013: 2,35 miliarde DST
2014: 3,94 miliarde DST
2015: 1,24 miliarde DST
2016: 97 milioane DST
2017: 770.000 DST

1 euro=0,86 DST

Acordurile României cu FMI