E-Distribuție Banat a finalizat modernizarea stației de transformare Orăștie Zăvoi, lucrare de care vor beneficia 14.000 de clienți
Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a rețelei electrice din Orăștie, care a presupus și înlocuirea liniilor electrice subterane de medie tensiune, a posturilor de transformare și a cutiilor de distribuție.
Stația este echipată cu două transformatoare cu o capacitate totală instalată de 32 Mega Volt Amperi (câte 16 MVA fiecare) și asigură alimentarea cu energie electrică a peste 14.000 de clienți casnici și industriali.
Proiectul de retehnologizare a presupus modernizarea integrală a stației prin înlocuirea echipamentelor primare de înaltă și medie tensiune, a transformatoarelor de putere și a dulapurilor de protecții. Totodată, a fost modernizată clădirea unde se află amplasate celulele de medie tensiune și camera de comandă, iar construcțiile civile exterioare au fost consolidate.
Stația Orăștie este integrată în sistemul de telecontrol, ce permite E-Distribuție Banat să efectueze manevre rapid, de la distanță, în cazul în care în rețea se înregistrează avarii, pentru a realimenta clienții afectați în timp mai scurt decât prin deplasarea unei echipe. Totodată, proiectul dispune de un sistem complet modernizat de telegestiune pentru siguranța și protecția echipamentelor, ce include componente de videosupraveghere, antiefracție, antiincendiu și pentru controlul accesului.
“Continuăm investițiile spre o tranziție energetică sustenabilă și venim în sprijinul clienților noștri cu rețele de distribuție a energiei electrice moderne, participative, la standarde europene. Proiectul de retehnologizare a stației Orăștie crește siguranţa în exploatarea reţelei de distribuţie şi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, reducând costurile de mentenanță și protejând mediul prin utilizarea de echipamente moderne, la standarde înalte de performanță. Planul de investiții al companiei prevede inclusiv modernizarea celei de-a doua stații de transformare care alimentează zona Orăștie, în beneficiul a peste 3.000 de clienți”, a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție.
O parte importantă din echipamentele utilizate în cadrul proiectului, precum întreruptoarele și separatoarele de înaltă, transformatoarele de măsurare de tensiune și de curent 110kV, descărcătoare 110 kV cu rezistență variabilă, sunt fabricate în România.
Pentru acest an, E-Distribuție Banat are planificate investiții de aproape 220 de milioane de lei în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice. Din valoarea totală, 25 de milioane de lei sunt planificate pentru lucrări de modernizare linii și stații de transformare de înaltă tensiune, 38 de milioane de lei pentru lucrări de modernizare și construcție de linii de medie tensiune și posturi de transformare iar 23 milioane de lei pentru liniile de joasă tensiune. Totodată, E-Distribuție Banat are în plan înlocuirea de linii electrice și continuarea implementării sistemelor de Telecontrol. Compania va instala contoare inteligente pentru aproximativ 56.700 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.
În total, companiile E-Distribuție din România investesc anul acesta aproximativ 880 de milioane de lei, echivalentul a 182 de milioane de euro, în modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei electrice din București și din cele zece județe din țară în care își desfășoară activitatea. Programele de investiții din acest an au impact direct asupra capacității rețelei de a distribui energie noilor consumatori și de a îmbunătăți gestionarea întreruperilor neplanificate, pentru alimentarea în siguranță a clienților.