Eșec OPEC la limitarea producției de petrol

Oficialii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea producţiei de ţiţei, după negocieri îndelungate pe durata weekend-ului, au declarat surse din cadrul OPEC, transmit Reuters şi Wall Street Journal. Eșecul se datorează opoziției Iranului la stoparea producției de petrol.
Economica.net - Dum, 30 oct. 2016, 08:50
Eșec OPEC la limitarea producției de petrol

Negocierile au eşuat deoarece Iranul nu a fost de acord cu îngheţarea producţiei de ţiţei, adaugă sursele. Reuniunea a scos în evidenţă divergenţele dintre statele membre ale OPEC, în special dintre liderul de facto al cartelului, Arabia Saudită, şi Iran.

Autorităţile de la Teheran vor să-şi recâştige cota de piaţă înregistrată înainte de aplicarea sancţiunilor internaţionale, şi apoi să fie de acord cu o reducere a producţiei. Cele două state concurează pentru influenţă în Orientul Mijlociu, fiind implicate în conflictele din Siria şi Yemen.

Comitetul experţilor se va întâlni din nou la Viena în 25 noiembrie, înaintea următoarei reuniuni a miniştrilor ţărilor membre OPEC, programată în 30 noiembrie, „pentru a finaliza cotele individuale”, susţin sursele. Oficialii OPEC s-au întâlnit sâmbătă şi cu producători de ţiţei din afara cartelului (Rusia, Kazahstan, Mexic, Oman, Azerbaidjan, Brazilia şi Bolivia), pentru a discuta reducerea producţiei de ţiţei. De la mijlocul lui 2014, cotaţia barilului de petrol s-a înjumătăţit din cauza supraproducţiei.

Într-o declaraţie comună a membrilor OPEC şi a statelor din afara cartelului se arată că reuniunea de sâmbătă a reprezentat „o evoluţie pozitivă” spre finalizarea unui acord global privind limitarea producţiei de ţiţei, în 30 noiembrie.

În septembrie, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-şi reducă producţia de petrol cu 700.000 de barili pe zi (bpd), până la 32,5 – 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producţia sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Vineri, la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 0,76 dolari, ajungând la 49,71 dolari.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...