E nevoie de o triplare a investițiilor în rețele, având în vedere țintele ambițioase de energie verde – Dărăban, ACUE
“Orice se decide la nivel de priorități investiționale în zona de producție este critic să prioritizăm și în zona de investiții în rețele. La nivelul sectorului nostru de activitate avem în vedere să facem un studiu detaliat asupra investițiilor necesare în rețele.
Dacă în ultimii șase ani operatorii au investit 13,5 mld de lei în rețelele de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, pentru următorii șase ani investițiile necesare trebuie să se tripleze la o primă evaluare a industriei noastre. De aceea vorbim de o bună planificare, de nevoia de a avea un set de priorități și un plan de acțiuni care să fie bine coordonat și mai ales de soluții echilibrate și optime pentru toți consumatorii care trebuie să aibă tarife sustenabile.”
Soluția de finanțare pentru necesarul ridicat de investiții trebuie să fie un mix echilibrat între sursele proprii ale operatorilor, surse atrase și fondurile europene puse la dispoziția rețelelor care degrevează presiunea pe tarif.
“Vorbim despre predictibilitate, optimizare și predictibilitate. Debirocratizare și eficientizare a modului de lucru al autorităților pe zona de fonduri europene. Tranziția se întâmplă. Aceasta este direcția și trebuie să discutăm aplicat cum facem să fie una suportabilă pentru clienți”.
Daniela Dărăban a mai spus că tendința consumatorilor care devin, în număr mare, prosumatori este una bună și de dorit. În acest moment, pentru ca rețelele să poată prelua cât mai mulți prosumatori este nevoie de un regulament de racordare cât mai clar și simplu, de o coordonare și prioritizare a investițiilor în rețele, de o ajustare a capacității instalate la necesarul de consum și standardizarea echipamentelor, încurajarea stocării și stimularea investițiilor în rețele care să permit gestionarea consumatorilor activi.
“Toate aceste lucruri ajută prosumatorii să se bucure în număr cât mai mare de energia curată pentru nevoile lor de consum”, a subliniat Dana Dărăban.
ACUE este o federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, reprezentând interesele unor importante companii din domeniul producerii, distribuţiei, furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale şi al serviciilor conexe acestor activităţi. ACUE reprezintă 23 de companii cu un număr total de 22.500 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.