Guvernul a aprobat „legea bacşişului”: se va bate pe bon fiscal separat şi se va impozita cu 16%

Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea ca sumele pe care clienţii le lasă bacşiş să fie înregistrate pe bon fiscal separat şi să fie impozitate cu 16%, a anunţat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.
Economica.net - mie, 22 apr. 2015, 12:58
Guvernul a aprobat

„OUG introduce unele prevederi pentru definirea sumelor încasate în plus sub formă de bacşiş în vederea evidenţierii acestui tip de venit pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestuia de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării acestora. (…) Diferenţa între serviciul prestat şi dorinţa clientului de a recompensa serviciile prestate – această sumă se va bate pe bon fiscal separat şi se impozitează cu 16%”, a spus Teodorovici, într-un briefing de presă.

Ministrul a adăugat că suma rezultată din bacşiş ‘poate rămâne la dispoziţia angajatorului, care poate dispune fie păstrarea ei şi suportarea din aceasta a unor costuri pe care le are în mod curent, fie să fie distribuită către angajaţi pentru a-i stimula’, , scrie Agerpres.

Potrivit lui Teodorovici, salariatul are obligaţia, când se prezintă la locul de muncă, să îşi înregistreze veniturile aflate asupra sa în registrul ţinut separat de către angajator.

‘În cazul în care sunt sume identificate asupra sa, se aplică amendă’, a mai spus ministrul Finanţelor, precizând însă că, în situaţia în care un angajat ascunde asupra sa bani, ‘angajatul ANAF nu îl poate forţa’ să arate aceste sume.

Întrebat cum se va reglementa situaţia bacşişului lăsat după o cursa cu taxiul, Teodorovici a explicat că şi în acest caz se vor emite două bonuri fiscale: unul pentru costul cursei, altul pentru taxarea bacşişului.

‘Taxiul are aparatul de marcat şi poate să marcheze diferenţa’, a susţinut ministrul, adăugând că aparatele de taxat din taximetre ar putea fi modificate, ‘astfel încât să permită şi o astfel de taxare a bacşişului lăsat de client’.

De asemenea, ministrul Finanţelor a precizat că, în perioada următoare, inclusiv în timpul minivacanţei de 1 Mai, ‘controalele se vor intensifica’.

‘Vom mări numărul celor care vor face controale, cu siguranţă’, a afirmat Eugen Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...