E oficial: proiectul dosarului electronic al pacientului a fost deblocat şi merge înainte
Vă amintim că dosarul electronic de sănătate va înlocui fişele medicale ale pacienţilor şi va stoca toate informaţiile din istoricul medical al pacientului, începând cu vacciunurile, continuând cu analizele făcute de-a lungul vieţii, cu bolile cronice, intervenţiile pe care le-a avut, tratamentele administrate, alergiile, intoleranţele.
Datele pe care medicul de familie le-a stocat până acum într-un set de fişe, mai stufos pe măsură ce îmbătrânim, vor fi transferate în dosarul electronic de sănătate.
Pe 20 februarie 2013, Curtea de Apel București a clarificat ca neîntemeiată și ultima din cele 28 de contestații depuse de diverși participanți la licitația din 11 noiembrie 2011, decizia de stabilire a câștigătorului fiind irevocabilă.
Informatizarea sistemului de sănătate nu presupune doar implementarea unui sistem informatic, ci şi adaptarea cadrului legal astfel încât să suporte facilităţile sistemului fără a crea tensiuni între pacienţi şi cadrele medicale, dar şi alinierea procedurilor din domeniul sănătăţii cu noua perspectivă a sistemului informatizat, precizează oficialii CNAS.
”Dosarul electronic” este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE) și Programul Operaţional – Dezvoltarea Capacitaţii Administrative (PODCA).