E oficial: Florin Cîțu s-a retras de la candidatura la funcția de premier
Administrația Prezidențială a anunțat acum că Florin Cîțu și-a depus mandatul. „Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat de presă.
În această situație, președintele Klaus Iohannis va chema, din nou, partidele politice la Cotroceni și va face o nouă propunere de premier.
Mai devreme, Digi24 a scris că retragerea lui Florin Cîțu ar veni pe fondul crizei coronavirusului și în contextul în care alegerile anticipate par imposibil de organizat, motiv pentru care, cel mai probabil, următoarea propunerea de premier va fi una care trebuie să adune o majoritate, astfel încât să fie învestit un guvern până la alegerile parlamentare la termen, de la finalul anului.
Înaintea ședinței de plen se contura deja o majoritate care să asigure învestirea Guvernului Cîțu, după ce PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP și Pro România au anunțat că vor vota învestirea guvernului.