E oficial: Magazinul Cocor se vinde bucată cu bucată

Acţionarii centrului comercial Cocor au aprobat vânzarea fiecărui spaţiu comercial în parte din cadrul magazinului din Piaţa Unirii din Bucureşti, stabilind un preţ minim de 5.000 euro/metru pătrat, după ce în urmă cu peste două luni unitatea a fost scoasă la vânzare.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 14:26
E oficial: Magazinul Cocor se vinde bucată cu bucată

Acţionarii Cocor Bucureşti (COCR) au decis marţi elaborarea unui studiu privind posibilitatea dezmembrării clădirii centrului comercial şi vânzarea suprafeţelor comerciale utile către chiriaşi sau alte persoane fizice sau juridice interesate. Preţul minim nu trebuie să fie mai mic de 5.000 de euro/mp şi poate ajunge la peste 50.000 de euro/mp pentru suprafeţe mai mici, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Spaţiul se află în proprietatea Cocor din 1994 şi era inclus în lista proprietăţilor scoase la vânzare în cadrul strategiei aprobate de acţionari în luna iulie şi care prevede restructurarea firmei. Acţionarii au stabilit, la acea dată, un preţ de pornire de 50 milioane de euro, negociabil până la jumătate.

La finalul anului trecut, clădirea magazinului Cocor a fost reevaluată în scădere, de la 86,4 milioane de lei (20 milioane euro) la 45,1 milioane de lei (10,5 mil. euro).

Investiţiile totale în noul Cocor şi în parcarea supraetajată din spatele magazinului s-au ridicat la circa 25 milioane de euro. În urma investiţiilor, suprafaţa închiriabilă a magazinului a crescut de la 6.000 la 10.000 de metri pătraţi. Magazinul a fost redeschis în octombrie 2010.

Totodată, acţionarii au aprobat ratificarea a două antecontracte de vânzare a unor spaţii comerciale, unul cu o suprafaţă de 100,89 metri pătraţi la suma de aproape 2,1 milioane de euro, cu plata unui avans de 174.000 de euro şi diferenţa în 33 rate lunare a câte 58.000 de euro, iar celălalt, de 95 metri pătraţi la suma de 1,9 milioane de euro. Şi pentru acesta, se va plăti în avans circa 158.000 de euro şi diferenţa în 33 de rate lunare a câte 53.000 de euro.

Cocor Bucureşti a anunţat la sfârşitul lunii august că a vândut un spaţiu comercial de 196 mp situat pe Bulevardul Unirii cu aproape 3,98 milioane de euro, respectiv 20.348 euro/metru pătrat, preţ record pentru piaţa românească de retail.

Reprezentanţii Cocor nu au comunicat numele cumpărătorului, amplasamentul spaţiului respectiv sau destinaţia actuală a acestuia.

Acţiunea face parte din strategia companiei de a vinde câteva din proprietăţile imobiliare pe care le are în portofoliu pentru a lichida o parte din obligaţiile financiare pe care le are la BCR, ca parte a creditului în valoare de 18 milioane de euro luat în 2008 pentru modernizarea centrului comercial Cocor.

Cocor Bucureşti a înregistrat în primul semestru pierderi de 7,9 milioane de lei, în creştere de 4,6 ori faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat negativ de 1,7 milioane lei. Totodată, cifra de afaceri a companiei a scăzut la jumătate, de la 12 milioane de lei la 6,2 milioane de lei.

Cocor este deţinută de fondul de investiţii Broadhurst Investments, Daniel Stoica, Liviu Ursan, Aurel Beşliu, SIF Muntenia şi SIF Transilvania.

Titlurile Cocor Bucureşti sunt tranzacţionate pe piaţa Rasdaq, ultimele transferuri fiind realizate pe 17 septembrie, la un preţ de 117,8 de lei pe acţiune. La această cotaţie capitalizarea firmei era de 35,5 milioane de lei (7,9 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...