E oficial: Paşaportul simplu temporar urmează să fie emis doar în situaţii speciale
Proiectul stabileşte faptul că paşaportul simplu temporar urmează să fie emis doar în situaţii speciale, de excepţie, care presupun o urgenţă în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile.
„Paşaportul simplu temporar se eliberează de către serviciile publice comunitare de paşapoarte sau de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate la care au fost depuse cererile, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exerciţiului dreptului la libera circulaţie în străinătate sau în alte cazuri în care instanţa de judecată a impus obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, în condiţiile legii penale, în următoarele situaţii: când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte, pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care declară că este necesar şi urgent să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea/ situaţia juridică pe teritoriul unui stat, în situaţii obiective şi urgente, în care este necesară prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea şi eliberarea paşaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obţinerea unor vize”, se arată în proiect.
Potrivit acestuia, paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
„Datele biometrice şi setul de date colectate cu ocazia preluării la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice sunt utilizate, la cererea cetăţenilor români, şi pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, de la data asigurării infrastructurii tehnice necesare emiterii acesteia, sau a titlului de călătorie”, mai spune textul actului normativ.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.