E oficial: Polonezii de la Getin Holding au finalizat preluarea Romanian International Bank

Economica.net
05 12. 2013
romanian_international_bank_0_71423600

„De ieri (miercuri – n.r.) grupul polonez este acţionar cu drepturi depline la RIB şi a virat tot ce trebuia să vireze ca banca să intre în limitele de prudenţă impuse, astfel problema s-a rezolvat”, a afirmat Cinteză la un forum bancar.

El a menţionat că problema RIB i-a fost adusă la cunoştinţă în urmă cu două luni de acţionarul insituţiei de credit, care a arătat că nu mai poate susţine banca.

„Am stat liniştiţi cu o bancă din sistem că raportează indicatori buni, ca după jumătate de an să vină acţionarul să să spună că nu mai are ce să facă. Acum două luni vine şi spune: «domnule Cinteză, nu mai pot susţine banca, luaţi-o!». Norocul a fost că între timp, cu efortul lui, cu al nostru s-a găsit cumpărător şi problema s-a rezolvat”, a precizat directorul supravegherii din BNR.

Cinteză a reiterat că singurul lucru de care se teme este capacitatea acţionarului de a susţine banca, temere care s-a confirmat în cazul RIB, fiind prima situaţie de acest gen.

Întrebat dacă sunt astfel de probleme şi la alte bănci din sistem, Cinteză a răspuns negativ, explicând că nivelul de solvabilitate este atât de ridicat şi asumarea de riscuri este la un nivel atât de redus încât nu crede că vor mai apărea situaţii similare.

Surse din piaţa bancară au declarat în luna octombrie pentru MEDIAFAX că Romanian International Bank va fi preluată de grupul financiar polonez Getin Holding, prezent pe pieţele din Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi controlat de omul de afaceri Leszek Czarnecki.

RIB era controlată de Daniel Roberts şi fosta sa soţie, Florina Roberts, cetăţeni americani. Cei doi deţineau fiecare câte 44,7% din acţiuni.

La 31 decembrie 2012, cota RIB în sistemul bancar în funcţie de volumul activelor era de 0,12%, banca situându-se pe poziţia 36 în rândul instituţiilor de credit.

RIB are un capital social de 55,2 milioane de lei şi a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei. RIB are cea mai mică solvabilitate din sistemul bancar şi trebuie capitalizată.

Instituţia de credit are active de 436,4 milioane lei, 80.000 de conturi deschise de clienţi şi 34 de sucusale, potrivit Getin.

Grupul financiar polonez Getin Holding, fondat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, este una dintre cele mai mari companii listate la bursa din Varşovia. Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding.

Getin Holding are activităţi în Polonia şi Europa de Est, în domeniul bancar, al intermedierilor financiare, asigurărilor şi al leasingului.

Grupul controlează trei bănci, Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia. Getin mai deţine în Rusia compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului.

Cu o avere estimată de Forbes la 1,4 miliarde de dolari, Leszek Czarnecki este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Polonia.