E oficial: Primăria Arad a cumpărat 28 de tramvaie de la Astra Vagoane Călători. Contract de 219 milioane lei
Primarul Gheorghe Falcă a semnat contractul cu reprezentanţii fabricii în cadrul unei conferinţe de presă, în care a anunţat că în prima etapă vor fi cumpărate 18 tramvaie, prin două finanţări europene obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Pentru alte zece tramvaie există depus un al treilea proiect pe fonduri europene, dar deocamdată nu s-a obţinut finanţarea, astfel că dacă nu vor veni bani de la Uniunea Europeană, achiziţia lor va fi finanţată din surse locale.
Contractul semnat joi vizează achiziţia tuturor celor 28 de garnituri, în următorii patru ani, şi are o valoare de 218,8 milioane de lei, cu TVA inclus, faţă de 240 de milioane de lei, sumă estimată de municipalitate înainte de licitaţie.
Primele garnituri Imperio produse la Arad au fost cumpărate în urmă cu cinci ani, iar reprezentanţii municipalităţii arădene afirmă că în tot acest timp s-a constatat că au un consum chiar mai mic decât cel indicat de către producător, care susţine că sunt printre cele mai economice tramvaie din lume.
„Urmează să mai facem o licitaţie pentru reabilitarea a 20 de tramvaie vechi, astfel că până în 2025 vom avea o flotă de 54 de tramvaie noi şi modernizate, care înseamnă, pe cap de locuitor, numărul unu în ţară. Niciun oraş nu va avea o flotă atât de mare de garnituri noi raportat la populaţie”, a declarat primarul.
Falcă a amintit că în urmă cu zece ani au fost realizate primele investiţiile majore în infrastructura de rulare din oraş, printr-un credit BERD de 20 de milioane de euro, pentru că „la 90 de minute un tramvai sărea de pe şine”.
„Compania de transport mi-a cerut atunci să mai cumpărăm o macara, că atât de des deraiau tramvaiele că nu ajungea una. Eu am zis că nu asta e soluţia, ci reabilitarea căii de rulare. Acum suntem municipalitatea care a reabilitat cel mai mare procent din infrastructura de rulare, iar prin fonduri europene vom ajunge la 88%”, a declarat Falcă.
Preşedintele grupului de firme Astra, omul de afaceri Valer Blidar, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că în ultimul an fabrica de tramvaie a câştigat mai multe contracte de livrare pentru municipalităţi din ţară, după ce modelul Imperio a fost testat ani de zile la Arad.
„Aradul a reprezentat pentru noi diploma de excelenţă care ne-a ajutat să intrăm în rândul fabricanţilor de tramvaie. Ştim foarte bine că în acest domeniu concurenţa este foarte puternică, firme din afară încercau să acapareze piaţa”, a spus Blidar.
În prezent, oraşul Arad are cea mai dezvoltată reţea de linii de tramvai din România, după Bucureşti, iar Compania de Transport Public Arad are 138 de garnituri aflate în circulaţie.
Fabrica de tramvaie din Arad are aproximativ 500 de angajaţi, iar împreună cu fabrica de vagoane călători, grupul are peste 1.000 de salariaţi.