E oficial – Referendum în Bucureşti pe 24 noiembrie. Consiliul General a aprobat organizarea referendumului cu trei întrebări, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale
Referendum în Bucureşti cu trei întrebări
Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. Acest amendament a fost aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi „pentru”, trei abţineri şi un vot „împotrivă”, scrie Agerpres.
Astfel, cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:
* „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
* „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
* „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”.
Nicuşor Dan: Dacă nu se aprobă comasarea referendumului cu alegerile prezidenţiale, vor trebui găsite săli diferite
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că, în cazul în care nu va fi aprobată legea care să permită utilizarea aceleiaşi infrastructuri pentru referendumul local şi pentru alegerile naţionale, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau spaţii suficient de încăpătoare pentru cele două comisii electorale.
Nicuşor Dan a menţionat că hotărârea CGMB privind organizarea referendumului local va fi transmisă prefectului, care va înştiinţa Ministerul de Interne. Ulterior, va fi înştiinţată Autoritatea Electorală Permanentă şi va fi constituit un Birou electoral municipal care va gestiona desfăşurarea referendumului.
„Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comasează cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de Birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu Biroul electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi vom avea în fiecare secţie de votare o singură comisie şi mai multe buletine de vot: pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale şi pentru referendumul local. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcţionarea a două comisii. Şi, bineînţeles, şi costurile vor fi ceva mai mari, pentru că oamenii aceştia trebuie plătiţi conform legii”, a explicat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.
Potrivit primarului, o astfel de comasare ar permite simplificarea procesului şi reducerea costurilor. În cazul în care nu se va utiliza aceeaşi infrastructură, Primăria Capitalei va trebui să suporte costuri de aproximativ 7 milioane de lei.
„PNL, prin domnul preşedinte Ciucă, a declarat că va iniţia un proiect de lege pentru ca (…) referendumul local să se facă pe aceeaşi infrastructură cu alegerile naţionale. O să vedem ce se va întâmpla în Parlament cu proiectul de lege pe care PNL vrea să îl depună. Pentru toată lumea ar fi mai simplu să existe un singur birou electoral, să fie o singură comisie în fiecare secţie, să fie un singur afiş pentru fiecare secţie. Evident că ar fi mult mai simplu pentru toată lumea şi ar fi mai ieftin pentru noi”, a transmis Nicuşor Dan.
Edilul general a amintit că referendumul va include o întrebare privind modul de împărţire a banilor obţinuţi din taxele şi impozitele bucureştenilor. A doua întrebare se referă la posibilitatea ca primarul general să emită autorizaţii de construire pe toată suprafaţa oraşului.
„De ani de zile există o discrepanţă între atribuţiile noastre şi banii pe care îi primim noi distribuiţi de către Guvern din aceste taxe şi impozite şi atribuţiile sectoarelor şi banii pe care îi primesc dumnealor. (…) Traficul din Bucureşti, care e principala problemă a bucureştenilor, vine din modul în care s-a dezvoltat urbanistic oraşul acesta, necontrolat. Şi atunci, dacă primarul municipiului e responsabil de trafic, e normal ca primarul să fie responsabil şi de modul în care se construieşte în oraş”, a explicat el.
La propunerea PSD, bucureştenii vor fi consultaţi şi în legătură cu înfiinţarea de către PMB a unei structuri pentru combaterea consumului de droguri.
„E o problemă foarte importantă pentru bucureşteni. Cu atât mai mult, ea justifică necesitatea ca bugetul Municipiului Bucureşti să fie mai mare decât cel de subzistenţă, pe care îl are de ani de zile”, a spus primarul Capitalei.
Edilul general a estimat că, în cazul în care referendumul va fi aprobat, măsura privind împărţirea banilor între PMB şi sectoare ar putea fi pusă în aplicare prin legea bugetului de stat pe anul 2025. În ceea ce priveşte modificarea modului de emitere a autorizaţiilor de construire, propunerea ar putea fi transpusă în legislaţie în cadrul sesiunii parlamentare care va începe în februarie 2025, a menţionat Nicuşor Dan.
Conform acestuia, în cazul în care toate autorizaţiile de construire vor fi emise de primarul general, va trebui modificată organigrama PMB, iar angajaţii direcţiilor de urbanism de la nivelul Primăriilor de sector se vor putea transfera la Primăria Capitalei.