E oficial. Spania a cerut asistenţă financiară europeană de până la 100 miliarde de euro
Luis De Guindos, ministrul spaniol al economiei, a afirmat într-o scrisoarea adresată lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului, că valoarea finală a asistenţei financiare va fi stabilită ulterior, dar ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi toate necesităţile băncilor plus un capital tampon suplimentar.
De asemenea oficialul spaniol a confirmat că intenţionează să semneze un memorandum de înţelegere pentru ajutorul financiar, care va include detaliile complete, până în 9 iulie.
Vineri, Luis de Guindos afirmase că există un acord prin care prima tranşă a ajutorului va ajunge direct la băncile cu cele mai grave probleme, care deja au fost preluate de Madrid prin intermediul Fondului public spaniol de sprijinire a sectorului bancar (Frob).
Spania a dat publicităţii joi rezultatul auditului independent în care se estimează că sectorul său bancar are nevoie pentru recapitalizare de o sumă totală maximă cuprinsă între 52 şi 62 de miliarde de euro