E oficial: statul chinez devine proprietar în România. A primit aprobarea UE pentru achiziţionarea proprietăţilor Logicor

Comisia Europeană a aprobat tranzacţia de peste 12 miliarde de euro prin care China Investment Corporation (CIC), fondul suveran al Chinei, a preluat activele Logicor, inclusiv proprietăţi din România. Este vorba de patru parcuri logistice din Ploieşti, Timişoara, Mogoşoaia şi Pantelimon, dar şi peste 100 hectare de teren petnru construcţia de noi depozite. 
Economica.net - mie, 20 sept. 2017, 09:25
E oficial: statul chinez devine proprietar în România. A primit aprobarea UE pentru achiziţionarea proprietăţilor Logicor

„Comisia a aprobat, sub regulamentul UE privind fuziunile, achiziţia indirectă a controlului total asupra companiilor şi activelor Logicor din Marea Britanie de către China Investment Corporation (CIC). Logicor deţine şi operează depozite logistice în UE. CIC este un fond suveran de investiţii înfiinţat ca vehicul de diversificare a deţinerilor de active în monedă străină ale Chinei, cu scopul de a obţine randament maxim pentru statul chinez cu o toleranţă acceptabilă la risc”, se arată într-un anunţ al Comisiei Europene.

Comisia consideră că achiziţia nu ridică probleme legate de legea concurenţei şi nici sub incidenţa regulamentului privind fuziunile şi achiziţiile de companii.

În luna mai, cel mai mare fond de investiţii alternative din lume, Blackstone, a anunţat vânzarea Logicor către fondul suveran al Chinei, tranzacţie estimată la 12,25 miliarde de euro.

Logicor deține și operează un portofoliu de spații logistice cu un total de 13,7 milioane de mp în 17 țări, cu peste 70% din proprietăți concentrate în Marea Britanie, Germania, Franța și sud-estul Europei.

Tranzacția se va finaliza spre sfârșitul acestui an.

Logicor a cumpărat anul trecut un portofoliu de spaţii de depozitare de la Immofinanz, inclusiv patru proiecte în România.

Blackstone, care a creat Logicor în 2012, îşi face astfel exitul de pe piaţa europeană. Proprităţile logistice au devenit atractive pentru fondurile suverane şi pentru fondurile de pensii, după creşterea comerţului online şi a cererii venite din partea chiriaşilor.

CIC deţine o parte din fondul de investiţii Blackstone, după investiţii efectuate în 2007 şi 2008. Raportul fianciar al Blackstone arată că o companie a CIC deţinea în luna februarie a acestui an 4,6% din fondul de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins cel mai ridicat număr din istorie. Avuţia mondială a explodat în 2024
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins ...
Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania şi China, transmite Bloomberg....
Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică
Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică
Grupul eMAG, care are în portofoliu brandul eMAG, magazinul online Fashion Days, hipermarketul online Freshful, magazinul ...
Dominic Fritz, președintele USR, a spus că nu va permite ca negocierile să ajungă banc de Radio Erevan, iar partidul său se opune creșterilor de taxe
Dominic Fritz, președintele USR, a spus că nu va permite ca negocierile să ajungă banc de Radio Erevan, iar partidul ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că nu vor permite ca aceste negocieri să ajungă un banc de Radio ...
Trump dublează taxele vamale pentru oțelul și aluminiul importate de SUA, de la 25% la 50%
Trump dublează taxele vamale pentru oțelul și aluminiul importate de SUA, de la 25% la 50%
Președintele american Donald Trump crește de la 25% la 50% taxele vamale pe oțelul și aluminiul importate în SUA, informează ...