Teamnet a semnat acordul cadru şi primul contract subsecvent pentru mentenanţa cardului de sănătate
Teamnet International a semnat pe 21 noiembrie acordul cadru şi primul contract subsecvent de mentenanţă şi suport tehnic al cardului naţional de sănătate, potrivit anunţurilor de atribuire publicate astăzi, 25 noiembrie, în SEAP.
- Acordul cadru de servicii de help desk, mentenanţă şi suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic cardul electronic de asigurări de sănătate a fost atribuit pe 21 noiembrie 2016, are o valoare finală de 14.755.500 lei, fără TVA, şi se va derula pe o perioadă de 36 de luni, potrivit anunţului de atribuire numărul 173580/25.11.2016. Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă, în baza celui mai mic preţ şi nu poate fi subcontractat.
- Primul contract subsecvent de servicii help desk, mentenanţă şi suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic cardul electronic de asigurări de sănătate a fost atribuit pe 21 noiembrie 2016, cu o valoare finală de 167.438 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă, în baza celui mai mic preţ, nu poate fi subcontractat şi se va derula pe o perioadă de o lună, potrivit anunţului de atribuire numărul 173581/25.11.2016.
Teamnet a semnat acordul cadru şi primul contract subsecvent de mentenanţă şi suport tehnic al cardului naţional de sănătate la peste patru luni de la câştigarea acordului cadru.
Vă amintim că în luna iulie, CNAS a atribuit contractul pentru mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului cardului naţional de sănătate companiei SC Teamnet International SA.
Proiectul de suport tehnic al sistemului cardului de sănătate va fi preluat de către Teamnet după semnarea contractului, predarea sistemului către echipa noastră şi o perioadă de 30 de zile de acomodare cu mediul specific de lucru al elementelor de detaliu ale sistemului informatic, conform caietului de sarcini, au spus oficialii Teamnet pentru ECONOMICA.NET
Vă amintim că ieri, 24 noiembrie, premierul Dacian Cioloş a dispus un control amplu la CNAS pentru a verifica modul de funcţionare a sistemului informatic al cardului naţional de sănătate din 1 ianuarie 2016 până în prezent. Controlul va fi efectuat de o echipă mixtă, formată din reprezentanţi ai Corpului de control al prim-ministrului şi reprezentanţi ai Corpului de control al Ministrului Sănătăţii.
Controlul a fost dispus de premier ca urmare a numeroaselor disfuncţionalităţi în modul de funcţionare a sistemului informatic al cardului naţional de sănătate.
Sistemele cardului şi al platformei informatice a asigurărilor de sănătate au frecvent blocaje care afectează activitatea cabinetelor şi pun pe drumuri pacienţii.
Conform legislaţiei în vigoare, schimbate de CNAS la presiunea medicilor care au ajuns la capătul puterilor, după ce în luna octombrie sistemului cardului nu a funcţionat vreme de trei zile consecutive, preşedintele CNAS emite un ordin pentru zilele în care sistemul informatic nu funcţionează, care conţine condiţiile de transmitere în PIAS a serviciilor acordate offline şi condiţiile de validare a acestora.
Blocajul sistemului informatic al cardului care a determinat CNAS să relaxeze regimul de validare a serviciilor medicale a durat trei zile consecutive, din 10 octombrie, ora 10:00 până pe 13 octombrie, ora 11:00. Pe 13 octombrie, după trei zile de haos generat de blocajul sistemului informatic, cu câteva ore înainte de anunţul făcut de CNAS privind repunerea în funcţiune a sistemului cardului de sănătate, cele mai importante foruri care reprezintă medicii de familie din România au reacţionat ferm şi au solicitat demiterea celor responsabili de acest dezastru, pedepsirea vinovaţilor şi găsirea unei soluţii de urgenţă pentru funcţionarea sistemului de sănătate la parametri optimi.
Aşteptările furnizorilor de servicii medicale şi în mod particular ale medicilor de familie de la Teamnet sunt foarte mari, în contextul în care sistemul cardului de sănătate are frecvent blocaje care bulversează activitatea cabinetelor şi pun pe drumuri pacienţii.
O oră de nefuncţionare a sistemului cardului naţional de sănătate înseamnă, în medie, 150.000 de pacienţi şi peste 20.000 de medici afectaţi.
În realitatea de zi cu zi a cabinetelor, a medicilor şi a pacienţilor, dacă la uşa fiecărui cabinet sunt 5 – 10 bolnavi care aşteaptă să fie consultaţi şi să li se elibereze actele necesare, înseamnă că între 100.000 – 200.000 de pacienţi şi peste 20.000 de medici sunt afectaţi zilnic de acest incovenient aparent minor al unei ore de nefuncţionare – cât întreaga populaţie a unui oraş mare, au atras atenţia în repetate rânduri medicii de familie reprezentaţi de Societatea Naţională de Medicina Familiei, în memoriile trimise autorităţilor.
Blocajele sistemelor informatice reduc obligaţiile de decontare către furnizori, realizând pierderi constante pentru cabinete, ambulatorii, spitale ori alţi furnizori de servicii medicale. Nimeni dintre cei care administrează sistemul nu este făcut răspunzător pentru erori, pentru nefuncţionare, pentru timpul pierdut de pacienţi când nu putem să le oferim serviciile necesare, pentru pierderile financiare constante ale cabinetelor, pentru riscurile de a ni se imputa ulterior reţete, trimiteri. Pacienţii nu înţeleg de ce sunt refuzaţi, rugaţi să aştepte sau să revină atunci când va merge sistemul, au semnalat reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei în aceleaşi luări de poziţie.