E.ON a investit 120 de milioane de euro într-un parc eolian din Marea Baltică

Economica.net
01 10. 2013
business_23_61018800

Proiectul Karehamn de 48 MW este echipat cu 16 turbine Vestas, care produc electricitate pentru aproximativ 28.000 de locuinţe. Parcul eolian se află în apropierea insulei suedeze Oeland, fiind necesare 19 luni pentru construirea lui, a anunţat E.ON.

Anul acesta, revista germană Der Spiegel a anunţat, fără a cita sursa informaţiei, că E.ON intenţionează să creeze o entitate separată pentru divizia sa de energie regenerabilă, care include parcuri eoliene, fabrici de biogaz şi ferme solare, pentru o listare ulterioară la bursă.

Grupul german a negat că intenţionează să scindeze divizia sa de energie regenerabilă, ca parte a programului de vânzare a activelor pentru scăderea datoriei

E.ON a vândut active în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro (22 de miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria de 36 de miliarde de euro. În ianuarie, compania a anunţat că va extinde programul de vânzare a activelor cu aproximativ trei miliarde de euro, la un total de 20 de miliarde de euro. E.ON vrea să-şi vândă participaţia deţinută la compania de îmbogăţire a uraniului Urenco şi participaţii deţinute în companii locale de utilităţi.

Pentru reducerea costurilor, E.ON, prezentă şi în România, va renunţa la 11.000 din angajaţi şi va vinde active, analiştii estimând că valoarea acestora ar putea depăşi ţinta de 20 de miliarde de euro.