E.ON cumpără Innogy de la RWE printr-o tranzacţie complexă, evaluată la aproximativ 20 de miliarde de euro
În principiu, acordul implică schimburi de active şi de acţiuni, ca parte a restructurării majore a pieţei energiei din Germania, într-o perioadă în care cea mai mare economie europeană renunţă la combustibilii clasici în favoarea energiei regenerabile.
În prima etapă, vânzarea Innogy va avea ca rezultat deţinerea unei participaţii minoritare de către RWE în E.ON.
Astfel, E.ON va achiziţiona întreaga participaţie de 76,8% deţinută de RWE în Innogy, iar RWE va deţine în schimb 16,7% din E.ON. De asemenea, E.ON va face o ofertă acţionarilor minoritari ai Innogy, care evaluează compania la 40 de euro per titlu, sau aproximativ 22 de miliarde de euro în total. Vineri, acţiunile Innogy au închis la 34,53 euro.
RWE va face o plată în numerar de 1,5 miliarde de euro către EON.
Obiectivul E.ON este să se concentreze pe retail, reţele de energie şi soluţii pentru clienţi, în timp ce RWE va prelua generarea energiei regenerabile a ambelor companii.
De asemenea, E.ON va transfera către RWE majoritatea afacerii sale de energie regenerabilă şi interesele minoritare deţinute de subsidiara sa PreussenElektra în centrale nucleare operate de RWE.
Tranzacţia trebuie aprobată de Board-urile companiilor şi de organismele de reglementare din Germania şi UE.
Alte companii interesate de Innogy sunt Engie (Franţa), Enel (Italia), Iberdrola (Spania) şi banca australiană Macquarie.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat că statul german va renunţa în totalitate la energia nucleară până în 2022, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia). Germania a introdus, în 2011, taxa pe combustibilul nuclear, care ar urma să rămână în vigoare cel puţin până în 2016. Această taxă a afectat semnificativ câştigurile principalelor companii germane de utilităţi, E.ON şi RWE.
În 12 septembrie, E.ON şi-a redus majoritatea legăturilor cu centralele pe bază de combustibil fosil şi cu depozitele de gaze naturale, după listarea subsidiarei Uniper la Bursa de la Frankfurt. În urma divizării E.ON, a fost creată o nouă companie, Uniper, cu sediul în Dusseldorf, Germania. Aceasta operează independent de la 1 ianuarie 2016, după ce a preluat centralele pe bază de combustibili fosili, activităţile de tranzacţionare a materiilor prime şi un sfert dintre angajaţii E.ON.
De asemenea, RWE şi-a divizat activitatea, înfiinţând divizia de energie regenerabilă Innogy, pe care a listat-o la Bursa de la Frankfurt.
Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.