E.ON Moldova primeşte, prin ordinul statului, cea mai ieftină energie
E.ON Moldova beneficiază, de departe, de cea mai mare pondere a energiei hidro, cea mai ieftină, în coşul pentru populaţie, la celălalt pol fiind Enel Energie Muntenia, furnizorul care alimentează şi Bucureştiul., potrivit analizei de piaţă la nivelul lunii mai făcută de Agenţia de Reglementare în Energie. ANRE stabileşte ponderile fiecărui tip de energie pentru fiecare furnizor în aşa fel încât acesta să-şi acopere costurile cu distribuţia şi furnizarea şi să-i mai rămână şi un mic profit. Potrivit lui Octavian Lohan, şeful Dispeceratului Energetic Naţional, E.ON are cele mai mari costuri specifice, astfel încât are nevoie să beneficieze de cea mai ieftină energie pentru a fi profitabili. „E greu să umbli prin toate satele alea să strângi banii, Moldova este şi o zonă deluroasă, e complicat de transportat curentul pe acolo, e explicabil de ce au costurile cele mai mari”, spune Lohan.
Astfel, energia hidro reprezintă circa 85% din coşul de energie al E.ON Moldova, iar energia nucleară, tot ieftină, circa 9%. Restul este energie termo de la Petrom(centrala Brazi), Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.
Dacă E.ON Moldova beneficiază de cele mai ieftine energii disponibile în piaşă, la polul opus, Enel Energie Muntenia are coşul cel mai scump. Potrivit logicii ANRE, ar însemna că italienii au cel mai mici costuri cu distribuţia şi furnizarea. În proporţii aparoape egale, circa 25% fiecare, coşul de energie de la acest furnizor este preponderent alcătuit cu energie de le Complexul Energetic Oltenia şi Petrom. Mai este energie nucleară, aproape 20%, energie hidro, circa 10%, şi 15% energie ce provine de la Elcen Bucureşti.
Multă energie ieftină are şi CEZ Oltenia. Cehii beneficiază de 90% energie hidro şi nucleară, în proporţii relativ egale. Aşadar, Oltenia ar fi a doua zonă din ţară, după Moldova, cu costuri mari de distribuţie şi furnizare a curentului electric iar funrizorul ceh are nevoie, în compensaţie, de o structură favorabilă de preţ a coşului de energie. Amintim că Oltenia găzduieste unul dintre cei mai mari producători de energie, Complexul Energetic Oltenia.
Enel Energie, ce furnizează curent în Banat şi Dobrogea, are în proporţie de câte 40% energie nucleară şi hidro, restul până la 100% fiind Complexul Energetic Oltenia, Elcen, Petrom şi Complexul Energetic Hunedoara.
Electrica Furnizare, ce asigură furnizarea curentului în nordul Munteniei şi în Transilvania, are cel mai echilibrat coş de energie. Aproape 40% reprezintă energia hidro, 25% este nuclear, câte 20% Complexul Oltenia şi Petrom, restul fiind Complexul Hunedoara şi Elcen.
Per total furnizori pentru consumatorii casnici, cea mai mare pondere a energiei în coş o are Hidroelectrica, circa 35%, urmată de Nuclearelectrica, cu 25%. Restul de 40% reprezintă energie termo livrată de cele două Complexuri, de Petrom şi de Elcen.
Preţul mediu reglementat de livrare a energiei aprobat de ANRE pentru acest an este de 155 MWh, valabil pentru toţi consumatorii casnici din ţară. Cel mai mic preţ reglementat este la Hidroelectrica – 125 de lei/MWh, iar cel mai mare la Complexul Energetic Hunedoara – 271 de lei/MWh.
Tarifele de distribuţie şi de furnizare sunt reglementate de ANRE. Furnizorii au garantat un profit de circa 5%.