E.On pune 16.000 de contoare inteligente în orașul Bacău, proiect cu fonduri europene
Vor fi integrate în SCADA (achiziție de date și control la distanță) 83 de posturi de transformare, 5 puncte de alimentare, 6 separatoare telecomandate, iar stațiile de transformare Letea și Gheraești vor fi modernizate și integrate în SCADA. De asemenea, vor fi modernizate 76 de posturi de transformare, iar 7 vor fi înlocuite.
Investiţia, în valoare totală de peste 46 milioane de lei (inclusiv TVA), este cofinanțată cu 37 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională – REACT EU (prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritară 10: Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei), contribuţia companiei noastre fiind de aproape 9 milioane de lei, inclusiv TVA în valoare de aproximativ 7 milioane de lei.
Pe lângă contorizarea inteligentă, proiectul urmărește și creșterea calității serviciilor de distribuție a energiei electrice ca urmare a reabilitării, automatizării și integrării în SCADA a rețelei de medie tensiune.
“Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru companie în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție din gestiunea Delgaz Grid SA.
Compania noastră are în prezent 7 proiecte în curs de implementare finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare totală de 293 mil lei (fără TVA), din care cofinanțarea nerambursabilă reprezintă aproximativ 219 milioane lei. Cele 7 proiecte vizează obiective de modernizare și digitalizare a rețelei de distribuție a energiei electrice, în scopul creșterii capacității de preluare a energiei din surse regenerabile și implementarea sistemului de contorizare inteligentă”, arată Delgaz Grid în comunicat.
Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 83.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit peste 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate.