EXCLUSIV Nemţii de la E.On schimbă conducerea din România. Frank Hajdiniank este înlocuit – surse

Economica.net
21 08. 2019
paasch_8484_08387200

Frank Hajdiniak, CEO al E.On România, compania-mamă a tutror firmelor grupului german de la noi din țară, va fi schimbat din funcție începând cu data de 30 septembrie, potrivit surselor noastre. De la aceeași dată va fi schimbat din funcție și Dan Morari, președintele Consiliului de Administrație al E.On Energie România, compania care se ocupă de furnizare.

În locul lui Hajdiniak, E.On îl va aduce pe Manfred Paasch (FOTO), om cu vastă experiență în cadrul grupului E.On. El a fost, printre altele, director financiar al E.Dis, una dintre cele mai mari companii de distribuție din Germania, controlată de E.On, și a fost director general al E.On Bulgaria.

Nu am putut afla cine va lua locul lui Morari, dar sursele noastre spun că E.On se pegătește să recruteze pe cineva de la AXPO, grup energetic elvețian prezent pe piața românească de energie pe zona de furnizare de electricitate și de trading.

E.On a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice.
Companiile din structura grupului E.On operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi. În ultimii 11 ani, E.On a investit în România peste 1,4 miliarde de euro.