E.ON şi Google lansează un proiect comun pentru sectorul de energie solară privind extinderea tehnologiei Sunroof

Tehnologia Sunroof, dezvoltată prin intermediul unei platforme dedicate prin care proprietarii pot determina cu uşurinţă şi precizie potenţialul de capacitate solară al propriilor locuinţe, va fi extinsă în Germania, în urma unui parteneriat parafat între E.ON şi Google, potrivit unui comunicat de presă al distribuitorului de gaze naturale.
Economica.net - J, 04 mai 2017, 12:26
E.ON şi Google lansează un proiect comun pentru sectorul de energie solară privind extinderea tehnologiei Sunroof

Practic, cele două companii, alături de producătorul de software Tetraeder, vor extinde tehnologia Sunroof în Germania, acolo unde circa şapte milioane de clădiri beneficiază de serviciile acestei platforme, inclusiv cele din zonele urbane importante, precum Munchen, Berlin, Rhine-Main şi Ruhr.

‘Pagina web Sunroof înglobează tehnologiile Google Earth & Maps, modelele 3D şi tehnologia de învăţare automată (de exemplu, optimizarea de software automată) cu scopul de a asigura răspunsuri cât mai precise. Sunroof calculează câtă lumină solară primeşte un acoperiş pe parcursul unui an, ţinând cont de vreme, poziţia soarelui din diferite anotimpuri, mărimea şi panta acoperişului, precum şi de umbra pe care o fac clădirile sau copacii din vecinătate. Ulterior, Sunroof ‘converteşte’ datele obţinute despre lumina solară în energie şi efectuează calculul economiilor posibile în privinţa costurilor’, se arată în comunicatul citat.

Conform E.ON, odată cu lansarea în Germania, platforma Sunroof va fi disponibilă exclusiv la adresa de web www.eon-solar.de, iar cei interesaţi şi nu numai, vor putea să afle care este potenţialul solar al locuinţelor lor, dar vor putea, totodată, să beneficieze de un pachet complet care va conţine un modul fotovoltaic, o unitate de stocare Aura şi serviciul E.ON SolarCloud. În plus, utilizând tehnologia de ‘garanţie solară’, E.ON promite că un sistem de producere a energiei solare va aduce câştigurile financiare scontate, iar compania va asigura compensaţiile financiare în cazul unui deficit.

Pentru început, acest instrument online va asigura servicii pentru aproximativ 40% din populaţia Germaniei, iar pe termen mediu serviciul va fi extins pentru cât mai multe gospodării germane. În paralel, partenerii proiectului analizează posibilitatea de a implementa acest sistem şi pe alte pieţe europene. În plus, faţă de Sunroof, E.ON şi Google au iniţiat un parteneriat pentru dezvoltarea de start-up-uri, precum şi în domeniul marketingului digital şi al transformării digitale.

În SUA, Sunroof este deja folosit din anul 2015, asigurând suport pentru aproximativ 60 de milioane de clădiri, iar în medie 79% din toate acoperişurile testate s-au dovedit a fi potrivite pentru producerea de energie solară. De asemenea, statele din sudul ţării, cum ar fi Arizona, au obţinut valori maxime de peste 90%, dar chiar şi statele din nord, cum ar fi Maine, au înregistrat valori de peste 60%, indicând potenţialul semnificativ al energiei solare.

O statistică a companiei arată că acoperişurile din oraşe ca Houston şi Texas ar putea genera în jur de 19.000 GWh de electricitate în fiecare an, ceea ce reprezintă echivalentul cererii de energie a 1,7 milioane de gospodării.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din prima jumătate a anului arată declinul accentuat al pieței auto din România....
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să fim retrogradaţi la „junk” – CFA România
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să ...
Riscul de recesiune pentru economia României a devenit foarte ridicat, avertizează analiştii CFA România, conform celui ...
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Rezoluția votată de parlamentul israelian în favoarea anexării Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator care ...
Decizia privind eliberarea din funcție a lui Piedone publicată ieri în Monitorul Oficial
Decizia privind eliberarea din funcție a lui Piedone publicată ieri în Monitorul Oficial
Decizia privind eliberarea lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția ...