E posibil ca ”cea mai scumpă zi din istoria ANAF” să nu fie chiar atât de scumpă
În vechiul Cod de procedură fiscală adoptat prin O.G. 92/2003, la art. 129, se reglementa posibilitatea organului fiscal de a institui măsuri asiguratorii atunci când exista riscul ca debitorul să se sustragă de la urmărirea fiscală. Odată instituite aceste măsuri, se ridicau foarte greu, fie după ce erau anulate de instanța de judecată după un proces de 2-3 ani, fie după ce debitorul era executat silit si obligația fiscală stinsă prin plată. De foarte multe ori, măsurile asiguratorii erau instituite în urma unui control inițiat de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Inspectorii ANAF nici nu mai demarau apoi inspecția fiscală, singurul efect fiind falimentarea agentului economic, a cărui activitate rămânea blocată ani întregi, fără vreun beneficiu pentru bugetul de stat.
Tocmai pentru a evita situații de acest gen, prin Legea 207/2015 privind noul Cod de procedură fiscală, la art. 213 a fost preluat fostul articol 129, însă cu anumite completări și precizări. Cele mai importante au fost cele inserate la alin. 7 și 8 din actul normativ, care stabileau în esență că:
Dacă vreme de 6 luni (sau 1 an în anumite situații) de când s-au instituit măsuri asiguratorii, organul fiscal nu emite și comunică contribuabilului decizia de impunere (în care să fie stabilită eventuala datorie fiscală), atunci măsurile încetează de drept și trebuie ridicate în cel mult 2 zile de organul fiscal (alin. 7);
Prin excepție, dacă au fost instituite măsuri asigurătorii și apoi cauza a fost trimisă la parchet organelor de urmărire penală, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluționării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată (alin. 8).
În ianuarie 2020, Curtea Constituțională a României (”CCR”) a publicat decizia 581/01.10.2019, prin care, cu majoritate, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală / 2015 evocate mai sus sunt neconstituționale.
CCR a reținut în esență că textul normativ analizat nu este unul previzibil şi coerent, deoarece: permite translarea şi aplicarea unei măsuri de drept procesual fiscal în procesul penal, denaturează rolul şi competenţa organelor judiciare în cadrul procesului penal și afectează securitatea juridică a persoanei, întrucât relativizează garanţiile procesuale cuprinse în Codul de procedură penală referitoare la titularul dreptului de a dispune măsurile asigurătorii, precum şi regimul juridic al acestora în cadrul procesului penal.
Altfel spus, aplicarea unei măsuri dintr-o procedură fiscală într-o procedură penală încalcă atât competența organelor judiciare cât și garanțiile de legalitate.
Decizia CCR este generală și obligatorie, având putere pentru viitor. Aceasta înseamnă că textul declarat neconstituțional nu poate să mai producă efecte de la data publicării deciziei, revenind legiuitorului sarcina de a veni cu altă reglementare care să respecte Constituția în termen de 45 de zile.
Este iminentă sau nu ridicarea măsurilor asiguratorii ”de pe bunuri cu valoare de 20 mld. Lei”?
Fără a comenta suma ce s-a vehiculat în mass-media, întrucât nu există informații concrete și nu avem o situație actualizată și oficială de la ANAF, doresc să fac o serie de precizări:
1. În oricare situație concretă în care s-a pus sechestru sau poprire asiguratorie înainte de demararea unui control fiscal (adică înainte să se cunoască dacă acel contribuabil datorează ceva sau nu), legiuitorul a stabilit că, pentru a exista un echilibru, controlul trebuie demarat în termen de 6 luni. Dacă nu este demarat, cu alte cuvinte organul fiscal nu are nicio intenție să verifice dacă contribuabilul datorează vreo sumă, atunci măsurile asiguratorii trebuie ridicate, deoarece încetează de drept. Această situație a existat și înainte de sesizarea Curții, există și după decizia CCR, fără discuție, și este corectă, deoarece, dacă nu ar exista un termen previzibil, expres, s-ar lăsa loc abuzurilor organelor fiscale și s-ar ajunge foarte ușor la falimentarea unor societăți comerciale, așa cum practica ne-a demonstrat.
2. Dacă, înainte de a demara controlul fiscal, ANAF instituie măsurile asiguratorii și sesizează ulterior organele de cercetare penală care să le continue activitatea de control (prin mijloacele specifice penale), atunci situația intră sub incidența deciziilor CCR și măsurile instituite de ANAF încetează de drept. Însă o atare situație nu trebuie confundată cu eliberarea automată a bunurilor/conturilor de sub sechestru, ridicare ce se realizeze de către organele fiscale prin decizie sau se dispune de instanța de judecată prin hotărâre. Altfel spus, ca bunurile respective de sub sechestru să fie eliberate proprietarilor, este necesar ca organul fiscal să emită o decizie și să desigileze bunurile.
Ca sumele de bani din conturi să fie la dispoziția debitorilor, este necesar ca ANAF să emită o decizie și să ridice poprirea bancară. Deci, chiar dacă se împlinește termenul de 45 de zile, acest lucru nu înseamnă automat că bunuri de 20 mld. (foarte interesant acest cuantum rotund!!!) vor deveni libere de sarcini iar proprietarii lor (eventual urmăriți penal) vor putea să le înstrăineze în ziua următoare.
3. Așa cum rezultă din decizia CCR, după sesizarea organelor de cercetare penală, urmărirea penală se realizează de către aceste organe, potrivit Codului de procedură penală, care prevede inclusiv posibilitatea instituirii de măsuri asiguratorii (sechestru pe bunuri, poprire pe conturi etc.). Procurorul va dispune el însuși sechestru sau proprire, conform Codului de procedură penală, dacă situația respectivă o impune.
În concluzie, în a 46-a zi de la momentul publicării deciziei CCR nu vor dispărea toate măsurile asiguratorii, cum la unison am auzit vehiculându-se prin presă, iar statul nu va rămâne fără garanții de 20 mld. de euro (presupunând că aceasta ar fi valoarea reală). Acolo unde s-au emis decizii de impunere în urma unui control fiscal și s-au stabilit obligații de plată, măsurile respective devin executorii și, în cazul în care nu au fost anulate/suspendate, se poate proceda la executarea silită. Acolo unde s-au dispus măsuri asiguratorii și apoi s-au sesizat organele penale, pentru a verifica existanța unor infracțiuni, procurorul poate dispune măsuri asiguratorii, dacă va considera de cuviință. Iar dacă nu s-a demarat/finalizat un control și nici nu s-au sesizat organele penale, atunci măsurile încetează de drept, pentru că nu au de ce să existe prin ipoteză.