EBA: toate băncile din afara zonei euro au trecut testele de stres

Economica.net
26 10. 2014
bce_euro_61280500_28111100

În timp ce Banca Central Europeană (BCE) a evaluat cele mai importante 130 de bănci din zona euro, EBA a analizat 123 de instituţii bancare din întreaga Europă, inclusiv din statele care nu aparţin zonei euro.

Potrivit EBA, toate băncile din ţările care nu sunt membre ale zonei euro au suficient capital pentru a face faţă unei noi perioade de instabilitate economică. EBA a adăugat că de la începutul anului cele 123 de bănci pe care le-a analizat au strâns noi fonduri în valoare de 53,6 miliarde de euro (68 de miliarde de dolari).

În schimb, Banca Central Europeană a informat că 25 de bănci din zona euro nu au trecut testele de stres. Eşecurile sunt concentrate în rândul băncilor italiene, cu nouă instituţii care nu au trecut testele, precum şi în rândul băncilor greceşti şi cipriote, cu câte trei instituţii din fiecare ţară. Urmează câte două bănci din Belgia şi Slovenia, urmate de câte o bancă din Franţa, Germania, Austria (Volksbanken), Irlanda şi Portugalia.

Pentru a trece testele de stres al BCE, o bancă ar fi trebuit să menţină un capital core Tier 1 de cel puţin 8% în cel mai probabil scenariu economic pentru următorii trei ani şi un capital de cel puţin 5,5% potrivit unui scenariu advers. Băncile care au un deficit de capital trebuie să spună în următoarele două săptămâni cum intenţionează să acopere acest deficit. Ulterior vor avea la dispoziţie nouă luni pentru a acoperit deficitul de capital.