Ebola: Comisia Europeană solicită ‘clarificări’ Spaniei

Comisia Europeană a solicitat 'clarificări' Spaniei pentru a depista deficienţa din sistemul său sanitar care a permis contaminarea cu virusul Ebola a unei salariate dintr-un spital madrilen, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar citat de AFP.
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 09:55
Ebola: Comisia Europeană solicită 'clarificări' Spaniei

‘Comisia Europeană a trimis luni un mesaj Ministerului spaniol al Sănătăţii pentru a obţine clarificări’ privind situaţia care a făcut posibilă această primă contaminare în afara Africii, a explicat purtătorul de cuvânt, Frédéric Vincent.

‘A existat în mod evident o problemă undeva’, în condiţiile în care statele trebuie să introducă proceduri naţionale precise şi coordonate la nivelul Bruxellesului pentru a preveni pătrunderea virusului pe teritoriul european, a subliniat el.

Asistenta medicală a tratat doi misionari infectaţi cu febră hemoragică Ebola şi care au murit între timp, iar apoi a contractat ea însăşi virusul, a anunţat luni guvernul spaniol.

În ciuda acestui caz, ‘nu există îngrijorare la Comisie’, propagarea virusului Ebola ‘în Europa rămâne foarte improbabilă’, a declarat Frédéric Vincent.

Executivul de la Bruxelles speră că Spania va putea înainta de miercuri primele răspunsuri Comitetului de securitate sanitară. În ultimele luni, această instanţă europeană de coordonare şi schimb de informaţii ‘se reuneşte săptămânal pe tema Ebola, iar reuniunea sa de miercuri va fi consacrată cazului spaniol’, a precizat Vincent.

Problema care a intervenit, când va fi identificată, ‘va servi drept lecţie altor ţări’, a subliniat el, cu atât mai mult cu cât spitalul unde asistenta a fost contaminată ‘este un spital de referinţă’ pentru tratarea Ebola şi aici ar putea fi internaţi, în caz de nevoie, cetăţeni europeni care au contractat maladia.

‘Dar asta poate dura, pentru că autorităţile spaniole încearcă ele însele să înţeleagă, trebuie refăcut întreg istoricul cazului’, a subliniat el.

Asistenta medicală a fost internată într-o unitate specializată din spitalul Alcorcon, în sudul Madridului, după două teste pozitive pentru depistarea virusului Ebola. Ea a început să se simtă rău la 30 septembrie, dar s-a prezentat la medic abia duminică, la întoarcerea din concediu. Circa 30 de persoane care au fost în contact cu ea sunt monitorizate de autorităţile sanitare.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...