Ebola: corupţia şi datoriile privează ţările afectate de 1,4 miliarde de dolari pe an – ONG

Corupţia, evaziunea fiscală şi datoriile privează cele mai afectate trei ţări africane de epidemia de Ebola de 1,4 miliarde de dolari pe an, a estimat vineri o organizaţie non-guvernamentală din SUA, relatează AFP citată de Agerpres.
Economica.net - S, 27 dec. 2014, 09:17
Ebola: corupţia şi datoriile privează ţările afectate de 1,4 miliarde de dolari pe an - ONG

În ultimii zece ani, Sierra Leone, Liberia şi Guineea au pierdut în fiecare an în total 1,3 miliarde de dolari (1,07 miliarde de euro) din cauza evaziunii fiscale şi corupţiei care le sufocă finanţele publice, a considerat colectivul de luptă contra sărăciei Jubilee USA.

Circa 100 milioane de dolari au fost de asemenea consacrate în medie în fiecare an de cele trei ţări rambursării datoriilor mai ales către marii creditori internaţionali (FMI sau Banca Mondială, printre alţii), în detrimentul investiţiilor în domeniul sănătăţii, deplânge ONG-ul într-un comunicat.

Punctul de pornire al epidemiei, Guineea, a alocat în 2012 mai mulţi bani pentru plata datoriei decât pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate publică, adaugă ONG-ul.

‘Datoria, corupţia şi evaziunea fiscală – de aceea mor oamenii în Africa de vest. Ar fi fost bani de ajuns să oprească Ebola şi să salveze mai mulţi oameni de boli ce pot fi prevenite’, deplânge Eric LeCompte, director executiv al Jubilee USA, citat într-un comunicat.

Lipsite de sisteme solide de sănătate publică, Sierra Leone, Liberia şi Guineea au trebuit să lanseze un apel la ajutor internaţional pentru a încerca să oprească epidemia, care a ucis deja 7.700 de persoane în vestul Africii, potrivit ultimului bilanţ OMS.

Potrivit Jubilee USA, doar o relaxare a datoriei cuplată cu lupta împotriva evaziunii fiscale ar permite acestor ţări să investească pe termen lung ‘în sănătate şi dezvoltare’.

‘Aceste trei ţări au acumulat o mare parte a datoriei lor actuale în perioadele de război civil, dictatură sau în regimuri cu partid unic’, subliniază ONG-ul, considerând că datoria ar trebui, în consecinţă, anulată.

Recent, Statele Unite au cerut FMI să şteargă o parte a datoriei contractată de aceste trei ţări şi care se ridică la aproximativ 500 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
O persoană a fost ucisă și cel puțin 14 au fost rănite într-un atac rusesc cu drone ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri asupra Odesei, transmite Reuters, citată de Hotnews....
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul insulei principale, în decurs de 30 de ore
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul ...
Taiwan a detectat 74 de avioane de vânătoare chineze în jurul insulei principale în decurs de 30 de ore, a anunţat vineri ...
UE creşte la 100 de miliarde de euro plafonul pentru BEI – Reuters
UE creşte la 100 de miliarde de euro plafonul pentru BEI – Reuters
Guvernele UE au fost de acord să ridice plafonul de cheltuieli pentru Banca Europeană de Investiţii (BEI) la 100 de miliarde ...
BEI ridică plafonul de cheltuieli pentru a tripla finanțarea industriei apărării europene
BEI ridică plafonul de cheltuieli pentru a tripla finanțarea industriei apărării europene
Guvernele UE au fost de acord să ridice plafonul de cheltuieli pentru Banca Europeană de Investiții (BEI) la 100 de miliarde ...