Ebola: Guvernul din Sierra Leone „va închide” ţara timp de 4 zile pentru a frâna răspândirea virusului
Potrivit informaţiilor anunţate de purtătorul de cuvânt prezidenţial, Ibrahim Ben Kargbo, ţara se va închide complet timp de patru zile, perioadă în care cetăţenilor le va fi interzis să iasă din case. Guvernul anunţă că în acest zile angajaţii serviciului medical vor vizita casele pentru a lua temperatura cetăţenilor şi a-i informa despre această boală.
‘Este o măsură agresivă, dar necesară’, s-a justificat purtătorul de cuvânt prezidenţial. Unele ONG-uri, precum Medici fără Frontiere, au criticat măsura într-un comunicat, considerând că izolarea şi carantina ‘nu vor ajuta la controlarea bolii, ci la subminarea încrederii între cetăţeni şi responsabilii din sistemul de sănătate publică’.
Focarul virusului Ebola, primul detectat în Africa Occidentală, a apărut în martie în Guineea şi s-a extins ulterior în Liberia, Sierra Leone, Nigeria şi Senegal. Au fost contaminate 3.944 de persoane, dintre care au murit 2.097, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).