Ebola Spania: Infirmiera bolnavă este într-o stare gravă, dar stabilă
Starea de sănătate a pacientei este ‘stabilă, dar rămâne gravă’, a anunţat purtătorul de cuvânt printr-un mesaj electronic, în condiţiile în care numeroase media au încercat toată noaptea să afle veşti despre infirmiera de 44 de ani, scrie Agerpres.
Teresa Romero a contactat virusul acordându-i îngrijiri medicale unui misionar spaniol bolnav de Ebola, repatriat în ţară cu numai trei zile înainte de deces, care s-a produs la 25 septembrie. Primele sale simptome au apărut la 29 septembrie.
Şapte noi persoane au fost de altfel internate preventiv joi în spitalul în care sunt adunate persoanele care ar fi putut fi contaminate de Ebola, ridicând numărul spitalizărilor la 14, dintre care una singură bolnavă de Ebola, respectiv infirmiera de 44 de ani.
O altă persoană este considerată a fi un caz care merită ‘investigat’, fiind vorba tot de o infirmieră, care însă nu a fost depistată cu Ebola după un prim test.
Celelalte 12, care nu prezintă simptome, sunt sub observaţie, unele chiar la solicitarea lor, după ce au fost în contact cu infirmiera bolnavă sau cu misionarul spaniol care a murit în septembrie.
Printre persoanele sub observaţie se află soţul bolnavei, medicul care a preluat-o luni dimineaţă la secţia urgenţe a spitalului din Alcorcon. Doi angajaţi ai unui salon de coafură unde aceasta a mers, două infirmiere, un infirmier şi un paznic de imobil figurează de asemenea pe această listă.