Echipa de motociclism RNF, al cărui acționar majoritar e compania românească CryptoDATA, a fost exclusă din campionatul de anul viitor
„Comitetul de selecţie al MotoGP (…) a decis să nu selecteze CryptoDATA RNF pentru sezonul 2024. Abateri repetate şi încălcări ale acordului de participare care afectează imaginea publică a MotoGP au făcut necesară această decizie”, au indicat luni organizatorii într-un comunicat, a doua zi după ultima cursă din sezonul 2023.
Sâmbătă, echipa RNF a dezminţit zvonurile despre dificultăţi financiare şi o posibilă retragere, apoi luni dimineaţă a anunţat un parteneriat cu un nou sponsor.
Însă decizia autorităţilor pare definitivă. Potrivit comunicatului, „comitetul de selecţie (al MotoGP) va studia candidaturile pentru a alege o nouă echipă independentă care se va alătura grilei la categoria MotoGP în 2024 şi va folosi motociclete Aprilia”.
În aşteptarea acestei alegeri, viitorul celor doi piloţi care au evoluat la RNF în acest sezon, portughezul Miguel Oliveira, acum accidentat, şi spaniolul Raul Fernandez, rămâne neclar. Participarea acestuia din urmă la testele de final de sezon de marţi de la Valencia nu mai este garantată.
Echipa RNF, fondată de malaezianul Razlan Razali cu sprijinul grupului petrolier Petronas, a „debarcat” în categoria regină în 2019 sub numele de Sepang Racing Team.
După ce a pierdut sprijinul financiar de la Petronas în 2022, Razali a preluat echipa şi a redenumit-o RNF. Compania românească CryptoDATA a devenit apoi acţionar majoritar, cumpărând 60% din capital la sfârşitul anului 2022.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Valencia, Razali şi-a anunţat plecarea de la RNF pe reţelele de socializare.
Echipa, afiliată la Yamaha până în 2022, a contat mai ales pe Fabio Quartararo în primele sale două sezoane în MotoGP, în 2019 şi 2020. Francezul s-a alăturat anul următor echipei oficiale Yamaha, cu care a fost încoronat campion mondial.
Legendarul pilot italian Valentino Rossi şi-a încheiat cariera la formaţia RNF în anul 2021.